Live

Video Un tânăr a incendiat gardul unui club din Costineşti. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere

Data publicării:
Foto: Captură video YouTube Ziua de Constanța

Polițiștii din Constanța fac cercetări după ce un tânăr a incendiat gardul unui club din Costineşti. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi luni, de un bărbat de 36 de ani cu privire la faptul că un bărbat de 23 de ani a dat foc unei porţiuni din gardul care delimitează accesul în clubul pe care acesta îl administrează, scrie News.ro. 

Incendiul a fost stins în scurt timp, fără intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, potrivit ziuaconstanta.ro. În imagini se observă cum un bărbat se apropie de gardul, îl stropeşte cu o substanţă, iar apoi dă foc cu ţigara aprinsă pe care o avea în mână. Apoi, el fuge în direcţia din care venise. Mai multe persoane aflate în club intervin şi reuşesc stingerea focului.

Poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Constanţa: Un bărbat de 69 de ani a fost găsit mort într-un cimitir

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

Partenerii noștri