Live

Un poliţist din Hunedoara a intrat într-o casă în flăcări pentru a salva doi copii, după ce le-a auzit strigătele

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Glasul Hunedoarei

Doi copii, cu vârstele de şase luni şi, respectiv, patru ani, au fost salvaţi de un poliţist aflat în timpul liber care a intervenit prompt la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Dobra, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incendiul a avut loc luni seara, iar agentul şef de poliţie Tudor Darie, de la Postul de Poliţie Dobra, a intrat în casa care ardea şi i-a scos afară pe cei doi copii, care se aflau singuri într-una din camerele locuinţei cuprinsă de flăcări.

"Poliţistul, care locuieşte în apropiere de casa care a luat foc, a ajuns primul la locul incendiului şi a pătruns în interior, alertat pe plânsetele copiilor aflaţi în una din camerele imobilului. Iniţial, acesta a reuşit să o scoată afară din casă pe fetiţa de patru ani, după care a intrat din nou în locuinţă, reuşind să îl salveze şi pe fratele acesteia, în vârstă de şase luni", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, citat de Agerpres.

La scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj al pompierilor militari de la ISU Hunedoara, care a reuşit să stingă incendiul.

Cei doi copii sunt în afara oricărui pericol, ei fiind internaţi pentru investigaţii medicale la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

Sursa foto: ISU Hunedoara și IPJ Hunedoara/Glasul Hunedoarei



În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că părinţii celor doi copii au plecat de acasă cu circa o jumătate de oră înainte de izbucnirea incendiului. Focul s-a declanşat de la o sobă care se afla într-o cameră alăturată celei în care erau copiii.

În acest caz, a fost sesizată autoritatea tutelară pentru protecţia copilului în vederea efectuării unei anchete sociale în cazul celor doi minori.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, prin incendiere.

Agentul şef de poliţie Tudor Darie, în vârstă de 41 de ani, a fost încadrat în structurile IPJ Hunedoara din anul 2000, iar din anul 2009 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de Poliţie Dobra, după ce anterior a fost încadrat la Poliţia Oraşului Petrila.

"Deşi a dat dovadă de curaj, salvând viaţa celor doi copii, agentul de poliţie Tudor Darie consideră că şi-a făcut doar datoria şi crede că orice poliţist ar fi procedat la fel într-o astfel de situaţie", a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Cum s-a salvat o fetiță curajoasă dintr-un apartament în flăcări

La spital dupa ce mama i-a încuiat în casă. Doi copii au fost răniți într-un incendiu

Partenerii noștri