Live

Un polițist a fost bătut pe stradă, în județul Constanța. Bărbatul a sunat la 112

Data publicării:
Foto: Politia Română

Un polițist a fost bătut pe stradă de un bărbat, în localitatea Poarta Albă din județul Constanța, omul legii fiind cel care a sunat la 112 pentru a reclama incidentul. 

Potrivit IPJ Constanța, incidentul a fost reclamat la 112 și au intervenit polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia. Cel care a apelat la Poliție a fost chiar polițistul agresat pe stradă. Acesta are 47 de ani și a fost lovit de un alt bărbat în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Poarta Albă.

Colegii săi l-au găsit pe polițist prezentând urme superficiale de agresiune și nu a dorit intervenția unui echipaj de ambulanță.

„Menționăm faptul că bărbatul de 47 de ani este polițist și se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a transmis Poliția Constanța.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Incendiu puternic de vegetație lângă un azil de bătrâni, în Poarta Albă. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Vlad Pascu a fost sancţionat disciplinar în închisoare și nu mai are dreptul la vizite în penitenciar

Tragedia de la 2 Mai. Corpul de Control trimis la Poarta Albă a decis că transferul lui Vlad Pascu către instanță a fost făcut legal

Partenerii noștri