Un medic de la Universitar acuză val de erori în tratarea pacientului confirmat mult prea târziu cu COVID-19: Nu ne-a sunat DSP, nimeni
Mărturii incredibile ale celor care au intrat în contact direct cu pacientul de la Spitalul Universitar de Urgență din București, care a fost anunțat ca decedat, duminică. Unul dintre medicii care l-a tratat înainte ca acesta să fie confirmat cu coronavirus a povestit la Digi24 că pacientul nu a fost testat, deși avea simptome, pe motiv că nu are context epidemiologic. A stat câteva zile în spital, iar apoi a fost confirmat cu COVID-19. Un număr de 17 persoane - 16 medici și un brancardier - au intrat în contact direct cu acest pacient, au fost trimiși acasă, în izolare, dar nu au fost sunați până acum nici de DSP, nici de alte autorități cu atribuții, a spus medicul. Nici teste nu li s-au făcut, a adăugat cadrul medical.
Momentul în care o mașină de poliție e spulberată de un Porsche, la Borșa
Un băiat de 15 ani din Tecuci a furat mașina părinților și a intrat cu ea într-un stâlp
Tramvaiele din Timișoara s-au transformat în cabinete medicale pe roți
Noi informații cutremurătoare în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu
Noi imagini cu accidentul provocat de „nepotul lui Dracula”
Un medic din Mureș e acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit
Doar 1 din 5 români merge anual la dentist, iar 8 din 10 amână programarea cu anii
Zeci de percheziții la un clan de cămătari
Hairstylistul vedetelor a făcut scandal în trafic. Cum se apără Bassam Dabbas
La ora actuală, medici și asistenți de la Spitalul Universitar își pun întrebarea dacă sunt sau nu infectați.
"În 16 martie, pacientul a venit la Camera de gardă cu febră și tuse, a fost consultat și suspicionat de COVID-19. I s-a spus (medicului - n.r.) că nu are context epidemiologic, că nu a intrat în contact cu persoane venite din străinătate și că spitalul nu are teste pentru ca pacientul să fie testat.
Pacientul a fost dus pe secție, luat în îngrijire de mine.
Nu aveam protecție, nu aveam costume, măștile care trebuie să ni se dea de direcțiunea spitalului se dădeau pe tabel nominal.
Am intrat fără mască, doar cu mănuși, am făcut testarea la antibiotic, am urmărit constantele pacientului, am luat consimțămintele care trebuie să se ia.
În 19 martie, medicul curant a avut suspiciunea de COVID-19, iar când a fost făcută a doua radiografie, după ce imaginea a fost văzută de medical curant a fost anunțat șeful de secție, care a luat legătura cu medicul infecționist, care la rândul lui a luat legătura cu directorul medical, care a spus să nu fie testat că nu are context epidemiologic.
În 20 martie, pacientul a fost testat la 11.30, rezultatul a fost confirmat la ora 20, izoleta a venit la 4 dimineața.
Noi, cadrele medicale care am intrat în contact am fost trimise acasă în izolare, fără a ni se face testul.
Nu ne-a sunat DSP, absolut nimeni. Nu ne-a contactat nimeni.
Familia, toți suntem izolați, mama lucrează și ea acolo, este infirmieră, a luat contact direct cu pacientul. Este diabetică și nu mai are pastile de diabet.
Am anunțat poliția aseară (sâmbătă - n.r.) la ora 20 că sunt în izolare, nu a venit nimeni.
Nu interesează pe nimeni ce se întâmplă cu cei din linia întâi.
Suntem 16 cadre medicale, 17 cu brancardierul, care am intrat în contact direct cu pacientul și nu ne-a sunat nimeni.
Secția ar trebui închisă, toți am intrat în contact între noi", a povestit medicul.
Citiți și:
Grupul de Comunicare Strategică: Două persoane au murit de coronavirus în România
Managerul Spitalului Universitar din București, suspendat din funcție
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News