Un bărbat dat în urmărire a fost reținut după ce a mers să-și scoată cazierul
Un tânăr de 29 de ani condamnat la un an de închisoare a uitat probabil că este dat în urmărire și a ajuns în arestul Poliției după ce s-a dus de bună voie să-și scoată cazierul, vineri dimineață, la Poliția din Băicoi, scrie observatorulph.ro.
Tânărul care a ajuns în arestul poliției este domiciliat în orașul Sînnicolaul Mare, județul Timiș, potrivit IPJ Prahova.
Agentul de poliție de la serviciul de eliberare al cazierului judiciar a verificat datele tânărului în aplicațiile Poliției Române și a constat faptul că acesta este urmărit.
Pe numele său era emis un mandat de executare a unei pedepse de un an de închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. Acesta a fost reținut imediat, în aceeași zi fiind încercerat în penitenciarul Mărgineni.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News