Video Un avion cu peste 200 de pasageri la bord a aterizat de urgență pe Aeroportul Henri Coandă. Ce s-a întâmplat
Un avion al companiei Wizz Air a solicitat, duminică, 20 octombie, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, din cauza unei posibile probleme tehnice, au declarat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Aeronava a decolat din Danemarca și avea ca destinație Aeroportul Internațional Henri Coandă, însă cu 17 minute înainte de ora programată la care aeronava trebuia să aterizeze, echipajul de la bord a anunțat o posibilă problemă tehnică pentru care trebuie să aterizeze de urgență.
„La 12:43 a declarat urgenţă în zbor. Echipajul a solicitat aterizare de urgenţă din cauza unei posibile probleme tehnice. Imediat pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, care a aşteptat aterizarea aeronavei în vederea unei eventuale intervenţii. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă la 12:46", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu.
Trei minute mai târziu, aeronava cu cei 228 de pasageri la bord a reușit să aterizeze în siguranță.
Reprezentanții aeroportului au anunțat că traficul aerian s-a desfășurat în condiții normale, acesta nu a suferit modificări din cauza incidentului.
Aterizare pe autostradă
Zeci de pasageri Wizz Air nu au mai avut loc în avion
Efectele furtunii cu grindină din Capitală
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News