Live

Trenurile pot avea întârzieri, dar și probleme cu aerul condiționat, din cauza caniculei. Ce le recomandă CFR călătorilor

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

CFR Călători informează că din cauza valului de căldură pot apărea întârzieri în circulaţia trenurilor de călători şi că, în unele cazuri, instalaţiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, recomandând călătorilor să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă la ei medicaţia necesară afecţiunilor pe care le au, în caz de nevoie şi să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei. 

„CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme - val de căldură, caniculă şi disconfort termic ridicat, - pot apărea întârzieri în circulaţia trenurilor de călători generate de acestea. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetaţie şi furtunile nu afectează doar România, ci întreaga Europă şi implicit transportul feroviar din acestea. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât şi ţările care trec prin aceleaşi schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că ţările care au, tradiţional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate”, precizează compania într-un comunicat.

CFR Călători susţine că are ca prioritate siguranţa pasagerilor şi face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare.

„În zilele cu temperaturi exterioare caniculare, la nivelul şinei şi cutiei materialului rulant (de multe ori chiar şi de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalaţiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcţioneze în regim de ventilaţie”, explică CFR Călători.

Compania le face recomandări pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiţii de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale: să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicaţia necesară afecţiunilor pe care le au, în caz de nevoie, să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiţii de temperaturi ridicate şi chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu, după ce a mers cu primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani: Urmează să vină și alte 37 de garnituri noi

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani intră în circulație pe 20 noiembrie

Partenerii noștri