Live

Târgul de Crăciun de la Sibiu se deschide vineri. Acces doar pentru vaccinați sau trecuți prin boală, pe baza certificatului verde

Data publicării:
Târgul de Crăciun de la Sibiu. FOTO: Organizatorii Targului de Craciun Sibiu

Târgul de Crăciun din centrul Sibiului se va deschide vineri, doar pentru cei care au certificat verde, au anunţat,  miercuri, organizatorii. Evenimentul va avea loc în interiorul unui perimetru închis, care va permite verificarea. În cazul copiilor sub 12 ani, accesul se va face doar însoțiți de un adult care trebuie să îndeplinească unul dintre criterii, vaccinare anti-Covid sau trecere prin boală.

Acest târg va fi deschis între orele 11.00 şi 21.00, începând de vineri, până în 2 ianuarie.

"Ne-am concentrat toate eforturile înspre a oferi o experienţă cât mai în siguranţă, pentru toţi participanţii, atât public cât şi expozanţi. Avem încheiate mai multe parteneriate, cu diferite companii şi instituţii, pentru a oferi publicului o experienţă cât mai plăcută, chiar şi în aceste condiţii atipice", a declarat organizatorul Târgului de Crăciun, Andrei Drăgan Răduleţ.

Faţă de anii precedenţi, Târgul de Crăciun din Sibiu din acest an va fi organizat în interiorul unui perimetru închis, ce va permite verificarea tuturor participanţilor. Accesul se va face în baza certificatului verde valid, eliberat conform cerinţelor autorităţilor, în urma vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile. Cei mici, sub 12 ani, vor putea intra la târg doar însoţiţi de un adult, care, la rândul său, trebuie să îndeplinească unul dintre criteriile de mai sus.

Voluntarii Crucii Roşii vor testa săptămânal toate persoanele care lucrează la Târgul de Crăciun.

"Suntem foarte atenţi la fiecare detaliu şi am pregătit amănunţit toate aspectele ce ţin de siguranţa publicului. Vom avea grijă ca spaţiul să nu se aglomereze, prin urmare există posibilitatea ca, temporar, accesul persoanelor să fie restricţionat ca să nu depăşim criteriile de spaţiu impuse de autorităţi", mai spune Andrei Drăgan Răduleţ, potrivit Agerpres.

Cea mai căutată atracţie în ultimii ani, gigantica roată panoramică, revine în Piaţa Mare pe toată durata Târgului de Crăciun. De asemenea, patinoarul va fi funcţional încă de la deschidere şi pe întreaga durată a evenimentului. Cei mici şi cei mari vor putea patina în fiecare zi, între orele 09.30 şi 21.00. Cei care nu au echipament îl pot închiria de la centrul patinoarului, costul fiind de 15 lei, iar biletul de intrare tot 15 lei.

Moş Crăciun îşi va da întâlnire cu copiii, în căsuţa lui, din mijlocul acestui târg, unde vor avea loc ateliere. Durata unui atelier este de 40 de minute, iar toate locurile destinate grupelor din şcoli şi grădiniţe au fost epuizate în mai puţin de o zi de la deschiderea sistemului de rezervări.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural iniţiat în 2007, anul în care Sibiul a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 15 noiembrie. În acest an, un autocar va organiza curse speciale spre Piața Mare

Jaf ca-n filme în Sibiu. Doi bărbați au atacat o bătrână și i-au furat 60 de mii de euro. Unde au ascuns banii

Aproape 2.000 de porci vor fi ucişi la o fermă din Sibiu, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană

VIDEO Noi imagini cu accidentul provocat de „nepotul lui Dracula”. O cameră de bord a filmat momentul impactului

Partenerii noștri