Live

Exclusiv Statul român a dat în judecată două companii din Coreea și Elveția pentru o țeapă de 4 milioane de euro cu ventilatoare

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
Pacient intubat la terapie intensivă. Foto: GettyImages

Statul român se chinuie de câteva luni să recupereze 4 milioane de euro, plătite ca avans pentru achiziția de ventilatoare mecanice pentru bolnavii de Covid, unor firme din Coreea de Sud și Elveția, care nu au livrat nici măcar un ventilator nici până în ziua de astăzi, deși au încasat banii. Mai mult decât atât, niciun reprezentant al firmei din Elveția nu a putut fi găsit de autoritățile române, nici la telefon, nici prin fax, nici prin e-mail. Surse guvernamentale susțin că aceste companii ar fi de fapt paravan pentru alte companii chineze. Banii încasați de acestea ca avans sunt bani europeni, nu din bugetul statului. 

Purtătorul de cuvânt al DSU, Theodor Dan Mihai, a declarat pentru Digi24.ro, că au fost deschise două acțiuni civile pentru recuperarea banilor de la firma Medi Consulting din Coreea de Sud și de la GSC Consulting and Management AG din Elveția. 

În perioada stării de urgență, când Guvernul era presat să facă rost de echipamente medicale pentru spitalele Covid, IGSU a încheiat mai multe contracte pentru achiziția de ventilatoare mecanice de la mai multe companii străine. 

Una dintre ele este Medi Consulting Korea, care ar fi trebuit să livreze părții române 400 de ventilatoare până la mijlocul lunii iunie. IGSU a plătit un avans de 2 451 000 de dolari, bani pe care acum încearcă să îi recupereze. 

Curtea de Conturi a descoperit însă că una dintre cauzele „țepei” este negocierea unui contract total dezavantajos pentru autoritățile române:

„IGSU a fost obligat să nu încheie cu alt operator economic, pe durata acordului-cadru, un alt acord cadru având ca obiect achiziționarea produselor care fac obiectul acordului-cadru pentru satisfacerea aceleiași necesități care a dus la organizarea procedurii de negociere fără publicare, respectiv pentru cantitatea prevăzută de maxim 400 de ventilatoare medicale”

”Un exemplu al acceptării unor clauze nerealiste este Acordul-cadru nr. 2595/10.04.2020, având ca obiect achiziția de ventilatoare, încheiat între ONAC și Medi Consulting din Coreea de Sud și Contractul subsecvent nr. 116229/27.04.2020 încheiat între Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU și MEDI Consulting Korea, contract care nu a fost onorat, produsele nu au fost livrate și nici nu s-au calculat și facturat penalități de întârziere, conform clauzelor contractuale, ca urmare a acceptării de către IGSU a clauzei de „forță majoră” invocată de furnizor. Nu s-a executat garanția de bună execuție și, prin urmare, nu a fost recuperat avansul în valoare de 2.451.000 USD acordat furnizorului pentru produsele contractate. (...)

Acordul-cadru nr. 2595/CN/10.04.2020 a prevăzut achiziția a 400 bucăți de ventilatoare livrate în patru loturi, în perioada 17 aprilie-8 mai 2020, acordarea unui avans de până la 30% din valoarea fiecărui lot, însă fără solicitarea unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de asigurări, diferența de 70% din valoarea fiecărui contract subsecvent putând fi garantată de existența unui astfel de instrument. Conform articolului 25 din contractul subsecvent au fost definite condițiile forței majore/cazului fortuit, respectiv faptul că acțiunea forței majore mai mult de 15 zile dă dreptul fiecărei părți să o notifice pe cealaltă parte privind încetarea de plin drept a contractului subsecvent, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune. IGSU a plătit în 28.04.2020 suma de 10.931 mii lei, reprezentând avans către Medi Consulting din Coreea de Sud, aferent unui număr de 200 de ventilatoare cu termen de livrare conform contractelor încheiate în data de 13.05.2020 (100 buc.) și data de 28.05.2020 (100 buc.). Din analiza derulării contractului subsecvent nr. 116229/27.04.2020, încheiat între Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU și MEDI Consulting Coreea de Sud, s-au constatat următoarele: - până la data de 30.06.2020 nu a fost realizată nicio livrare; - nu au fost calculate penalități de întârziere conform contractului, autoritatea contractantă acceptând în ultima zi de valabilitate a contractului subsecvent, respectiv 15.06.2020, cazul de forță majoră invocată de MEDI Consulting în baza certificatului prezentat la acea dată; (...)

S-au constatat următoarele: - până la data de 30.06.2020 nu a fost realizată nicio livrare; - nu au fost calculate penalități de întârziere conform contractului, autoritatea contractantă acceptând în ultima zi de valabilitate a contractului subsecvent, respectiv 15.06.2020, cazul de forță majoră invocată de MEDI Consulting în baza certificatului prezentat la acea dată; - odată cu acceptarea forței majore invocate de furnizor, IGSU, prin nota raport nr. 116883 din 15.06.2020, a aprobat încetarea de plin drept a contractului subsecvent, în temeiul art. 25.5 din contract (aflarea furnizorului într-o situație de forță majoră pe o perioadă ce depășește 15 zile). Printre motivele principale invocate de IGSU, pentru care s-a propus și aprobat încetarea Contractului subsecvent, se regăsește faptul că, de la data încheierii contractului subsecvent până la momentul desfășurării misiunii de control, în piață s-a înregistrat o scădere a prețului unitar pentru ventilatoarele medicale; - până la 30.06.2020 nu a fost executată garanția de bună execuție de 0,5% din valoarea contractului subsecvent, respectiv suma de 40.800 USD privind nerespectarea clauzelor contractuale, valabilă până la 29.06.2020; - a fost acordat un avans de 30% din valoarea contractului subsecvent, în sumă de 11.000 mii lei (echivalentul a 2.451.000 USD), sumă nerecuperată până la data finalizării controlului Curții de Conturi”, scriu inspectorii Curții de Conturi.

De la elvețieni, IGSU cumpărase 250 de ventilatoare, pentru care a plătit avans 1 935 milioane de euro, din suma totală de 6.450 000 de euro. Rezultatul? 

„Referitor la Acordul-cadru nr. 2217/31.03.2020 încheiat între Oficiul Național de Achiziții Centralizate și GSC Consulting and Management AG Elveția, având ca obiect furnizarea a 250 de Ventilatoare Medicale AEONMED VG70, Curtea de Conturi, pe baza notei transmise de IGSU, a concluzionat că GSC Consulting and Management AG nu a constituit garanția de bună execuție în valoare de 32.250 Euro, nu a livrat niciun produs din cele 150 de ventilatoare medicale VG70 care au făcut obiectul contractului subsecvent și nici nu a returnat avansul acordat de IGSU în valoare de 1.935.000 euro, deși a fost notificată în acest sens. Autoritatea contractantă a recurs la exercițiul coercitiv al puterii judecătorești în vederea recuperării avansului plătit și al prejudiciului suferit având în vedere că furnizorul nu a mai răspuns solicitărilor pe nicio cale (e-mail, telefon, fax)”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unda de șoc care a cutremurat sistemul financiar elvețian. Raportul prăbușirii băncii Credit Suisse a fost făcut public

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Partenerii noștri