Live

Șoferul unui microbuz suspect, încărcat cu țigări de 100.000 de euro, a fugit de poliția de frontieră și s-a oprit într-un stâlp

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Politia de Frontieră

În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflați în misiune pe raza municipiului Sighetu Marmației, au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic a unui microbuz marca Ford Transit, înmatriculat în România, arată un comunicat al instituției.

Deoarece șoferul nu a oprit la semnalele colegilor, polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea autovehiculului. La un moment dat, șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe marginea drumului. Cu toate acestea, după impact, acesta a coborât din mașină și a încercat să fugă de la fața locului, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră. Pentru că acuza dureri, colegii noștri au solicitat, prin apel la 112, prezența unui echipaj medical la fața locului, bărbatul fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații, în prezent starea acestuia fiind stabilă.

Pentru că în interiorul microbuzului au fost observate mai multe colete cu țigări, polițiștii de frontieră au transportat mașina la sediul S.T.P.F. Maramureș pentru cercetări. În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 41.486 pachete de țigări, de diferite mărci, în valoare de 485.386 lei.

În cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă

Predoiu, despre aderarea la Schengen: Românii nu vor mai vedea bariere la frontieră. Nu vor mai fi controalele pe care le știam

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Autoturisme în valoare de 150.000 de euro căutate de autoritățile din Germania, găsite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Partenerii noștri