Wizz Air susține că pasagerilor zborului întârziat 23 de ore li s-a oferit cazare, zbor alternativ, rambursarea biletului
Pasagerii zborului W6 3352 au fost informați și li s-a oferit cazare la hotel, programarea pe un zbor alternativ în funcție de disponibilitate, rambursarea totală a sumei achitate pentru bilet sau rambursarea în proporție de 120% sub formă de credit pentru rezervări viitoare, anunță Wizz Air, citată de Mediafax.
Un avion cu peste 200 de pasageri la bord a aterizat de urgență pe Aeroportul Henri Coandă. Ce s-a întâmplat
Zeci de pasageri Wizz Air nu au mai avut loc în avion
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
„Zborul Wizz Air W6 3352 de la Bruxelles Charleroi la Cluj-Napoca din 19 decembrie a suferit o întârziere semnificativă din cauza sosirii întârziate a aeronavei de pe zborul anterior, cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile din Cluj-Napoca
Zborul W6 3352 a fost operat de la Aeroportul Liege și a decolat pe 20 decembrie la 11:28, ora locală.
Pasagerii afectați au fost informați și li s-a oferit cazare la hotel, programarea pe un zbor alternativ în funcție de disponibilitate, rambursarea totală a sumei achitate pentru bilet sau rambursarea în proporție de 120% sub formă de credit pentru rezervări viitoare.
Pasagerii primesc informații despre drepturile pe care le au pe un document tipărit, dar și pe adresa de e-mail pe care au furnizat-o în timpul rezervării.
În documentul furnizat, dar și în e-mailul primit, pasagerii pot regăsi un număr de telefon (diferit față de cel obișnuit de relații clienți de pe site-ul wizzair.com) unde pot apela pentru asistență.
Situația creată este rezultatul condițiilor meteo de pe anumite aeroporturi din România, care afectează operațiunile în ultimele zile.
Wizz Air a inițiat acțiuni specifice situațiilor excepționale și depune toate eforturile pentru ca pasagerii să fie informați și să primească actualizări cu privire la evoluția situației. Condițiile meteorologice sunt în afara controlului companiei, iar Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați, dar siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, a comunicat compania aeronautică.
Kovesi: Pasagerii au sunat la Wizz Air, dar nu a răspuns nimeni
Peste 180 de pasageri au fost blocați zeci de ore pe aeroportul din Liege, Belgia. Aceștia ar fi trebuit să ajungă, încă de joi, la Cluj-Napoca, însă zborul lor a fost anulat. Afectată a fost și procurorul șef european Laura Codruța Kovesi, care a depus o plângere pentru a primi despăgubiri.
Laura Codruța Kovesi a declarat, vineri, pe Aeroportul International „Avram Iancu" din Cluj-Napoca, unde a sosit de la Liege, că în avion erau 181 de pasageri și nimeni de la companie nu le-a oferit explicații. „Bine că am ajuns acasă, am stat peste 20 de ore, de joi de la ora 14.00, după check-in ne-au anunțat că avionul are 3 ore întârziere, apoi alte două ore jumătate. La ora 22.00 ne-au anunțat că trebuie să ne mutăm pe aeroportul din Liege, iar check-in, bagaje, ne-au dus într-un terminal mai izolat și ne-au spus că s-a anulat zborul, asta în jurul orei 2.00 noaptea. Am depus o plângere (pentru despăgubiri - n.r.), aștept să văd reacția companiei la sesizarea pe care am depus-o. Am fost 181 de pasageri, unii erau cu bebeluși, au rămas fără lapte, nu era nimic deschis să cumpere de mâncare. Erau și două persoane cu cârje, bolnavi, care aveau anumite nevoi, nu a venit nimeni de la companie să ne explice ce se întâmplă, nu am știut dacă mai plecăm sau nu”, a spus Kovesi.
Potrivit acesteia, pasagerii au sunat la Wizz Air, dar nu a răspuns nimeni, iar vineri dimineață consulatul României s-a implicat pentru a le acorda asistență.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News