Video. Un voluntar al campaniei „Fără penali” a fost bătut în timp ce strângea semnături
Un voluntar al campaniei „Fără Penali în Funcții Publice” a fost agresat, în fața unui supermarket din Oțelul Roșu, Caraș-Severin. Întregul incident a fost înregistrat cu ajutorul camerelor de luat vederi ale magazinului.
„Un voluntar al campaniei „Fără Penali în Funcții Publice” a fost agresat fost agresat în fața unui supermarket din Oțelu Roşu, judeţul Caraş-Severin. Nu este primul caz de agresiune. În decursul acestei campanii, voluntarii #FaraPenali au fost de mai multe ori agresați, dar au înfruntat cu mult curaj toate provocările.
Tânărul nu este membru al partidului, dar strânge de mai mult timp semnături. Le mulțumim tuturor tinerilor curajoși care s-au implicat în această campanie și luptă pentru schimbarea României.
USR condamnă orice formă de violență. Nu ne vom lăsa intimidați şi vom continua să strângem semnături”, a transmis USR pe Facebook.
„E un simpatizant şi un voluntar în campanie şi strângea semnături de câteva săptămâni. Am înţeles că în urmă cu câteva zile, nişte doamne, angajate la primărie, au vrut să-i rupă listele când le-a cerut să semneze. Ieri, soţul uneia dintre doamne l-a agresat. Noi, astăzi, avem un eveniment la Oţelu Roşu, programat înainte de acest incident şi băiatul va veni cu noi să strângem semnături. Culmea e că până acum nu am mai avut acest gen de incidente, nici măcar injurii. Deocamdată tânărul nu a depus plângere, dar dacă o va face, o să-i asigurăm tot sprijinul juridic de care are nevoie”, a declarat Andrei Plujar, preşedintele USR Caraş-Severin, pentru Adevărul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News