VIDEO. Un bărbat din Roman, împins de la etajul trei de către fiul său
Imagini șocante au fost surprinse, vineri, la Roman. Un bărbat a fost împins de la balcon chiar de fiul său de la etajul al treilea, scrie inroman.ro. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Imaginile au fost surprinse vineri dimineață în zona pietonalului Ștefan cel Mare din Roman.
Potrivit presei locale, bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost împins de către fiul său.
În imaginile filmate se observă că, în loc să-l ajute ca să revină în locuință, tânărul îi desprinde dintr-o mișcare mâna de pe balustrada balconului.
Bărbatul a avut și puțin noroc, pentru că a căzut pe terasa de la etajul I și apoi pe o porțiune de pământ, nu de beton, și că pe acea porțiune era zăpadă, astfel că șocul căzăturii a fost parțial amortizat.
Martorii care au asistat îngroziți la întâmplare au sunat la numărul unic de urgență, iar o ambulanță a ajuns la fața locului, a preluat victima și a transportat-o la spital. Până la momentul realizării examinării computer tomograf, starea victimei era stabilă.
Încă nu se știe cum a ajuns bărbatul de 56 de ani în afara balconului și de ce celălalt bărbat din apartament i-a desfăcut mâna de pe balustradă, în loc să îl ajute să intre, pe geam, în casă.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au demarat primele cercetări, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiuniii de tentativă de omor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News