Live

VIDEO. Trotuarul de lângă bloc alunecă în groapa de metrou

Data publicării:

Le alunecă trotuarul în groapa de la metrou. Mai mulţi locatari din cartierul bucureştean Drumul Taberei se plâng că odată cu săpăturile la magistrala de metrou a început să se surpe şi terenul de lângă bloc. Nimeni nu ştie dacă există o legătură directă între şantier şi alunecarea de teren. Se tem însă să nu ajungă în situaţia bucureştenilor de la staţia Eroilor, unde în timpul lucrărilor, pământul s-a surpat.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: „Aici pare să se vadă că pământul a luat-o uşor, uşor la vale şi odată cu el şi acest trotuar. Diferenţa de nivel pare să fie foarte mare, undeva la aproximativ 50 de centimetri, iar la 3 metri de acest loc se află şi blocul”.

De aici şi temerile oamenilor. Se gândesc ca nu cumva alunecarea de teren să aibă legătură cu săpăturile făcute pentru metrou, iar surparea să se adâncească.

„Şi o să ne ducem şi noi la vale la metrou... Se munceşte, se chiuleşte, se fură. De toate!”, spune o doamnă.

„Asta este de când am venit eu în septembrie, sfârşitul lui septembrie, că atunci m-am mutat aici şi de atunci e aşa. A început să o ia la vale! Da”, adaugă o tânără.

De când pâmântul a început să se lase, un locatar din zonă a început să facă măsurători. Aşa, din ochi, deocamdată.

„Tot timpul, cu bătrâneţile mele, dacă nu am ce face, nu pot umbla mult, stau şi fac o comparaţie între blocul ăsta şi blocul ăla să văd dacă se înclină”, ne spune bărbatul.

Nu ştie nimeni cu exactitate când a început pământul să se lase, cert este că de la o zi la alta situaţia se înrăutăţeşte.

„Nu pot să vă spun exact dar, uşor, uşor cred că ne ducem la vale cu totul”, e de părere un tânăr.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: „Şi aici pământul pare că s-a lăsat şi o bucată destul de mare din trotuar s-a crăpat şi tinde să o ia uşor, uşor la vale”.

„Tot ce e posibil, s-ar putea să fie şi risc, mai ales pentru blocul de acolo. Noi suntem oarecum mai departe, dar blocul de acolo este foarte aproape”, încuviințează un locuitor din zonă.

Oamenii se plâng că săpăturile s-au făcut prea aproape de bloc. În ritmul ăsta trotuarul nu va mai putea fi utilizat deloc.

„Singura cale de acces este acesta. Pe aici în câteva luni de zile, în două luni, nu se mai poate circula”, arată o doamnă.

Duminică şantierul e închis. Nu am putut obţine deocamdată un punct de vedere de la constructor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vânătoarea de cadouri în prag de sărbători. Cum să eviți jucăriile care pot pune în pericol siguranța copilului tău

Momentul în care asfaltul s-a surpat în București, iar un copil și o mașină au fost „înghițiți”. Mama tocmai parcase mașina

Incident șocant la liceul Ghiba Birta din Arad: o profesoară a fost rănită după ce o bucată de tencuială a căzut peste ea

Planșeul din Piața Unirii, în pericol de prăbușire. Primarul Sectorului 4: „E o problemă de viață și de moarte”. Ce spune Nicușor Dan

Partenerii noștri