Live

Un băiat afgan de 17 ani a încercat să intre în România ascuns pe osia remorcii unui TIR

Data publicării:
Sursa foto: https://www.politiadefrontiera.ro/

Un minor afgan, în vârstă de 17 ani, a fost depistat de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, ascuns pe osia unui autocamion ce transporta textile din Turcia pentru România şi Serbia.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autocamion condus de un cetăţean turc, în vârstă de 38 de ani, care transporta textile din Turcia pentru România şi Serbia. În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, pe osia semiremorcii autocamionului, o persoană de sex masculin. Persoana în cauză nu deţinea documente de identitate asupra sa. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au stabilit că tânărul depistat este cetăţean afgan, în vârstă de 17 de ani. Acesta a declarat că s-a urcat pe osia semiremorcii când se afla pe teritoriul Bulgariei, fără ca şoferul să cunoască acest lucru şi intenţiona să ajungă în Germania", se arată marţi într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu citat de Agerpres.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri