Live

Turiști străini amendați de controlorii RATB: „Ne pare rău că am venit într-o țară unde suntem furați la 10 minute de la aterizare”

Data actualizării: Data publicării:

Un grup de turiști a fost amendat de controlorii RATB deși aceștia își cumpăraseră călătorii, însă nu au știut că nu au validat cardul corect. Turiștii ajunseseră în România în urmă cu câteva minute de la incident.

Întreaga întâmplare a fost povestită pe Facebook de o altă călătoare RATB, care a fost martoră la eveniment. Ea a povestit cum controlorii RATB au urcat pe linia autobuzului 783, care pleca de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Un bărbat și o femeie din Cipru, care tocmai ajuseseră în România, au urcat în autobuz. Cei doi își cumpăraseră un card cu două călătorii, însă ei nu au știut că nu a fost validat corect cardul.

Controlorii RATB i-au amendat pe aceștia și i-au informat eronat inițial că „suprataxa e de 50 de euro”, în loc de 50 de lei.

Angajații RATB le-au menționat ulterior turiștilor că suprataxa este de fapt de 50 lei, deși ceilalți călători au intervenit și au încercat să le explice controlorilor că este vorba de o greșeală, pentru că cei doi au validat cardul, însă nu au fost instruiți cum se validează corect.

Martora povestește că turiștii au spus că „le pare rău că au venit într-o astfel de țară, unde sunt furați în 10 minute de la aterizare și că este o rușine ceea ce se întâmplă”.

Întregul mesaj al martorei:

„Dragă RATB, încă o dată mă dezamăgeşti. Dar ce e mai grav este că angajaţii tăi ne-au făcut de râs în faţa unor turişti străini, care de abia ajunseseră în România de 10 minute. Ca să detaliez: abia ajunşi pe aeroportul din Otopeni, o pereche din Cipru îşi cumpără o cartelă cu 2 călătorii, valabile pe linia 783. O validează, iar după ajută şi un cetăţean de origine rusă să-şi valideze călătoria.

Porneşte maşina şi în 10 metri urcă şi angajaţii voştri (adică aceştia au urcat când maşina era încă în aeroport; deci nu trecuse nici măcar o staţie). Surpriză: când aceştia verifică validarea cardului, descoperă ca acesta nu fusese corect validat. De ce credeţi că s-a întâmplat asta? Pentru că aparatele voastre nu funcţionează prea bine. Ştiţi, în instrucţiuni spuneţi că trebuie să se audă un zgomot. Zgomotul s-a auzit, dar se pare că era zgomotul incorect.

De unde ar putea şti o persoană care călătoreşte prima dată cu RATB şi care nu ştie limba română care este zgomotul corect? Culmea este că atunci când angajaţii voştri încearcă să le explice în limba română (că normal, noi nu putem avea nici măcar în aeroport un vorbitor de engleză) cum se foloseşte cardul, aparatul nu funcţionează. Nici la prima încercare, nici la a doua. A treia e cu „noroc“. Însă, amenda deja era scrisă.

Şi ce e şi mai grav: din grabă, aşa, se menţionează că suprataxa e 50...euro. După foarte, foarte multe insistenţe din partea noastră, în care le explicăm că nu este normal ce fac, că oamenii aceia nu călătoreau fraudulos, că în ţara lor şi în toate ţările civilizate există un angajat în aeroport care ajută şi validează cartela (sau chiar şoferul este cel care dă aceste explicaţii), îşi aduc aminte să specifice că suprataxa e de 50 lei nu euro şi „ce atâta le iau apărarea, că pe noi nu ne-ar ajuta nimeni la ei în ţară“.

Ştiţi, exact contrariul: întotdeauna e cineva care să te ajute la „ei“ în ţară. Am uitat să menţionez că m-am simţit datoare să încerc să-i ajut când i-am auzit că „le pare rău că au venit într-o astfel de ţară, unde sunt furaţi în 10 min de la aterizare şi că este o ruşine pentru România ceea ce li se întâmplă“. Din păcate, aveau dreptate.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Escrocherie în numele Aeroportului Otopeni. Anunțul a apărut pe o pagină de Facebook

Aeroportul Otopeni își modernizează aerul condiționat. Cât va cheltui numai pentru expertiza tehnică

Plângere penală în cazul pisicii Vasi, dispărute de pe Aeroportul Otopeni: „Cineva a luat-o, avem anumite suspiciuni”

Site-ul unde pot fi găsite informații despre lucrările la Magistrala 6 de metrou și desfășurarea traficului. M6 leagă Gara de aeroport

Partenerii noștri