Live

Termoenergetica oprește apa caldă și căldura în trei sectoare din București, pentru reparații. Care sunt zonele vizate

Data actualizării: Data publicării:
Șantier în București de înlocuire a conductelor din rețeaua de termoficare Foto: captură video

Compania Termoenergetica anunță că va întrerupe apa caldă și căldura la aproximativ 180 de blocuri din București în următoarele zile, pentru lucrări de reîntregire a reţelei primare şi remediere a unor avarii. Întreruperile vor avea loc în sectoarele 4, 5 şi 6 ale Capitalei.

Lucrările de reparații vor fi efectuate în următoarele zone:

- Conducta Magistralei DN 700 în zona Căii Ferentari din Sectorul 5. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru 8 puncte termice, care alimentează aproximativ 70 de blocuri va fi sistată până joi, ora 23,00. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona Calea Ferentari, Şoseaua Sălaj şi străzile Spătaru Preda şi Năsăud.

Oprirea este impusă de necesitatea reîntregirii reţelei primare după finalizarea lucrărilor executate de Compania Energetica Servicii. Aceasta a montat în ultima perioadă a aproximativ 1000 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecţie a avariilor, potrivit Termoenergetica, preluată de Agerpres.

- Conducta Magistralei Griviţa, DN 700, în zona Bulevardului Geniului din Sectorul 6. Furnizarea se va realiza deficitar în zona bulevardelor I. Ghe. Duca şi Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord şi Calea Plevnei până miercuri, ora 23,00.

- Conducta DN 800, în zona Iuliu Maniu din Sectorul 6. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru patru puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 77 de blocuri şi Grădiniţa nr. 195, va fi sistată până miercuri, ora 23,00. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona Bulevardului Iuliu Maniu şi străzilor Valea Lungă şi Vistiernicul Stravinos.

- Conducta DN 600, în zona Calea Văcăreşti din Sectorul 4. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru două puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 38 blocuri şi Şcoala Generală nr.100, va fi sistată până joi. Vor fi afectate de oprire punctele termice din zona Căii Văcăreşti.

Compania menţionează că dispeceratele şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele înregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert, mai precizează compania.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de blocuri din București sunt în continuare fără apă caldă și căldură, deși avaria a fost remediată. Anunțul Termoenergetica

Avarie majoră în București. Termoenergetica anunță că peste o mie de blocuri rămân fără apă caldă și căldură. Ce zone sunt afectate

Directorul ELCEN se roagă pentru vreme blândă: „Cu Dumnezeu înainte, să mai trecem încă o iarnă”

Lucrări la rețeaua de termoficare în sectoarele 3, 4 și 6 ale Capitalei. Care sunt zonele afectate

Partenerii noștri