Se mai măresc pensiile și alocațiile? Cum vede președintele rezolvarea acestor probleme în condițiile crizei provocate de pandemie
Care este soarta pensiilor și alocațiilor? În condițiile crizie provocate de pandemie, mai sunt bani pentru mărirea lor? A fost întrebat, marți, și președintele Klaus Iohannis la conferința de presă de la Palatul Cotroceni. Răspunsul lui a fost oarecum diferit: ar fi nedrept ca pensionarii să achite întreaga notă de plată a epidemiei de coronavirus. În privința alocațiilor, este o măsură care trebuie cântărită foarte bine de Guvern și Ministerul Finanțelor.
Consiliul Fiscal susține că bugetul României nu suportă o majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Iar ministrul de finanțe a recunoscut că majorarea pensiilor nu e văzută cu ochi buni de analiști financiari internaționali, cei care au scăzut deja ratingul de țară al României, tocmai din perspectiva iminenței producerii acestor cheltuieli „fără sursă de finanțare”. El spunea că decizia privind majorarea pensiilor din toamnă este una politică, menţionând că banii pentru acest an au fost prevăzuţi în buget, dar deficitul bugetar se va adânci considerabil în condițiile pandemiei.
Guvernul este hotărât să crească pensiile, a anunțat premierul Ludovic Orban, luni seară, la Digi24. El a subliniat însă că pensiile vor crește în așa măsură, încât să poată fi plătite și anii următori, nu numai în ultimele patru luni ale acestui an. Nu este clar, prin urmare, dacă vor fi mărite cu 40%, așa cum era prevăzut inițial în legea elaborată de fostul guvern PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referindu-se la majorarea pensiilor cu 40%, care ar fi urmat să aibă loc în luna septembrie, că i s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei şi că îi va ruga pe guvernanţi să ia în calcul că pensionarii sunt o categorie vulnerabilă.
Preşedintele fusese întrebat dacă este de acord cu majorarea de 40% a pensiilor, în condiţiile în care a declarat că este necesară restructurarea cheltuielilor bugetare. Preşedintele a replicat că e o chestiune care trebuie analizată de experţi şi de guvernanţi cu mare atenţie şi că probabil, la jumătatea anului, la rectificare, Guvernul va trebui să ia o decizie.
„Este o chestiune care trebuie analizată cu mare atenţie de guvernanţi şi la momentul în care avem suficiente date, probabil la jumătatea anului pentru rectificarea bugetară de atunci, Guvernul va trebui să ia o decizie fiindcă după jumătatea anului deja lucrurile trebuie să fie foarte bine clarificate, însă vreau să vă spun o chestiune care mă priveşte pe mine - mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei. Eu voi avea rugămintea către guvernanţi ca atunci când se va face analiza să fie o analiză care ţine cont şi de faptul că pensionarii sunt nu doar o categorie vulnerabilă şi sunt şi o categorie de foarte multe ori dezavantajată. Dacă se va putea sau nu se va putea sau cât se va putea este o întrebare la care va trebui să răspundă la momentul oportun Guvernul”, a subliniat preşedintele, citat de Agerpres.
Alocațiile mărite, o măsură care trebuie bine cântărită
În ceea ce privește alocațiile, care ar trebui să se dubleze, președintele Klaus Iohannis a declarat că este una dintre măsurile care trebuie cântărite foarte bine de Guvern şi de Ministerul de Finanţe. În plus, el a amintit că alocaţiile au fost dublate deja în urmă cu câteva luni.
„Recunosc. Şi mie mi-ar plăcea ca românii să primească mai mulţi bani, dar banii trebuie să vină de undeva, trebuie să existe undeva şi acest echilibru trebuie realizat de Guvern şi de Ministerul Finanţelor. Cu siguranţă, la mijlocul anului se va analiza şi această chestiune şi vom primi de la Guvern un răspuns”, a adăugat şeful statului.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
Editor web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News