Live

Plafonarea automată a preţurilor la energie intră în vigoare la 1 ianuarie. Care sunt excepţiile

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Plafonarea preţurilor la energie pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 se va aplica automat pentru clienţii casnici, în funcţie de consumul lunar înregistrat, fără a fi nevoie să întreprindă vreun demers. Excepţie fac anumite categorii care trebuie să depună cereri şi declaraţii pentru a beneficia de măsurile de sprijin, potrivit Agerpres.

Declaraţiile şi cererile trebuie depuse de utilizatorii de dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, de persoanele care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, şi de membrii unei familii monoparentale, cu cel puţin un copil în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

Preţul final al energiei electrice, plafonat, este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către următoarele categorii:

  • clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv;
  • clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate);
  • clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate);
  • clienţii casnici familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate).

De asemenea, preţul final va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh.

Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh.

Plafoane pentru persoane juridice

Preţul energiei electrice va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru următoarele categorii de consumatori:

  • întreprinderile mici şi mijlocii,
  • operatorii/operatorii regionali ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice,
  • Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex,
  • aeroporturile care sunt în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii;
  • operatorii economici din domeniul industriei alimentare, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului;
  • autorităţile şi instituţiile publice locale,
  • serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale,
  • companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local,
  • regiile autonome şi toate entităţile publice şi private care prestează un serviciu public;
  • institutele naţionale de cercetare-dezvoltare.

Un preţ de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, se va aplica şi pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale.

Maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, va fi preţul care se va aplica şi pentru instituţiile publice, altele decât cele menţionate anterior, precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

DOCUMENTE Cine trebuie să depună declarații pentru a beneficia de preț plafonat la energie. Precizările ANRE

România, pe locul 4 în topul țărilor UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la curent electric pentru consumatorii casnici

Curentul electric s-a scumpit de peste patru ori în august față de anul trecut, pe bursă

Virgil Popescu: România ar putea importa energie electrică mai ieftină, dar avem o problemă între Austria și Ungaria

Partenerii noștri