Patronul ideal din România, care creşte salariile într-un ritm ameţitor
Salariile bugetarilor au crescut într-un ritm dublu faţă de cele din privat în ultimul an şi jumătate şi acest trend va continua şi în anii următori. Estimările Comisiei de Prognoză arată că se va face o diferenţiere şi mai mare, ceea ce, în esenţă, este extrem de păgubos. Discrepanţa nu va fi doar cea evidentă, dar va fi generată şi de efectele naturale din economie, cu cei din privat afectaţi şi de un ritm mai ridicat al inflaţiei care le erodează din câştigul şi mai mic. E nesănătos pentru economie pentru că jobul la stat va deveni atractiv nu doar ca program şi ca cerinţe, ci şi ca venit. Se poate produce o migraţie dăunătoare pentru că se pierd oameni din sectorul productiv. Guvernul pare însă să nu se gândească la astfel de efecte. A tot dat-o înainte cu majorările până a ajuns să aibă o problemă cu cheltuielile.
Ciucă: Nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri
Boloș: Nu vreau să-i sperii pe cei din sectorul public, dar vor fi condiții de reformă dure
Ce sporuri iau bugetarii
Cîțu, despre salariile bugetarilor: Creșterea veniturilor să fie legată de performanță
Protest în fața Administrației Prezidențiale
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Fiscul a anunţat o creştere a încasărilor cu 13% în primul semestru, puţin peste program, însă cheltuielile cresc într-um ritm mult mai mare decât ar putea statul să colecteze din economie. Cel mai mult s-a pompat în salarii, care riscă să creeze nu doar un dezechilibru bugetar, ci lşi o falie faţă de sectorul privat.
Avem o diferenţă semnificativă între salariile bugetarilor şi cele ale angajaţilor din privat. Anul viitor, un angajat la stat va câştiga în medie 5.900 de lei pe lună, faţă de 4.360 de lei cât va încasa un salariat din mediul privat. Iar până în 2022 discutăm despre o diferenţă de 1.700 de lei.
Deja efectul în economie este unul de domino. Nu doar inflaţia creşte pe măsură ce în economie sunt pompaţi tot mai mulţi bani fără o creştere pe măsură a productivităţii, iar cererea este acoperită din import.
Nici firmele nu o duc mai bine, în ciuda datelor anunţate de Comisia de Prognoză: în următorii 4 ani vom avea 5,9 milioane de salariaţi, faţă de 5,1 milioane în prezent.
După toate schimbările din economie au fost refăcute şi calculele privind rata inflaţiei pentru acest an. Comisia Naţională de Prognoză spune că rata inflaţiei ar urma să ajungă, în decembrie, la 3,5%, faţă de 3,2% cât era în prognoza de primăvară. În schimb, economiştii ING văd o rată a inflaţiei şi mai mare, de 3,8%.
FOTO: Shutterstock
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News