Live

O femeie din Galați a fost rănită după ce a încercat să oprească o mașină care nu avea frâna de mână trasă

Data publicării:
Sursa foto: Inquam Photos/George Calin

O femeie de 24 de ani din judeţul Galaţi a fost rănită şi a ajuns la spital, după ce a fost prinsă între un autovehicul staţionat şi unul aflat în mişcare, dar fără şofer, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Municipal Tecuci s-a prezentat o femeie care a declarat că a fost victima unui accident rutier.

Din verificările efectuate a reieşit că un bărbat, de 32 ani, a oprit autoturismul pe care îl conducea pe o stradă din localitatea Munteni şi a coborât de la volan fără a acţiona frâna de staţionare, după care s-a îndepărtat de vehicul, scrie Agerpres.

Întrucât autoturismul s-a pus în mişcare îndreptându-se spre o autoutilitară staţionată, victima, o femeie, de 24 de ani, pasageră în autoutilitară, a încercat să oprească autoturismul aşezându-se între cele două vehicule, fiind astfel rănită.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, pentru că şoferul autoturismului a plecat de la faţa locului fără încuviinţarea poliţiştilor.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Ucraina a adormit la volan și TIR-ul său a doborât un stâlp, a spulberat o dubiță și a trecut prin două curți

Opt persoane au ajuns la spital din cauza unui tractor cu remorcă parcat pe marginea drumului

După un accident soldat cu 5 răniți, poliția a reținut ambii șoferi. Unul fugise, celălalt avea permis fals și era beat

Partenerii noștri