Live

O femeie a murit după ce a fost atacată de mai mulţi câini din rasa ciobănesc carpatin

Data publicării:

O femeie de 41 de ani, din comuna Crasna, a murit după ce a fost atacată de mai mulţi câini din rasa ciobănesc carpatin, care aparţin unui cioban care îi lăsase liberi, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, citat de Agerpres.

"În aceasta dimineaţă (joi dimineaţă n.r.), poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre faptul că pe un teren agricol, de la marginea satului Stânceşti, comuna Muşeteşti, a fost găsită decedată o femeie care prezintă muşcături de animal, posibil câine. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că victima ar fi o femeie de 41 ani, din comuna Crasna. Din primele verificări se pare ca aceasta, în timp ce se deplasa către o grădină, ar fi fost atacată de câinii (din rasa ciobănesc carpatin), aparţinând chiar apelantului, care este cioban şi îi lăsase liberi", a precizat Miruna Prejbeanu.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările continuând.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peisaj dezolant în Gorj, unde două râuri secate de luni de zile seamănă astăzi cu niște drumuri pietruite. „Nu e pic de apă”

Panouri fotovoltaice pentru familiile vulnerabile din România. Câți bani vor primi de la stat cei care se înscriu în program

O femeie din Gorj a fost reținută pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat partenerul. Bărbatul a fost operat de urgență

„Fac altele, dar cu alte nume, bănuiesc”. Ce se întâmplă cu buletinele de vot de la turul II al alegerilor prezidențiale

Partenerii noștri