Live

Nicușor Dan: E o uriaşă corupţie în zona de construire, fără să avem corupţi. Clădirile necontestate au intrat în circuitul civil

Data publicării:
Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că în România există o „uriaşă corupţie” în zona de construire, dar nu există şi corupţi, exprimându-şi speranţa, totodată, ca aceştia să fie condamnaţi înainte de producerea unui cutremur şi nu după, aşa cum se întâmplă în Turcia, transmite Agerpres.

„Experienţa pe care o vedem acum în Turcia ne spune ceea ce eu spun de foarte multă vreme: modul în care se construieşte în România şi în Bucureşti este o chestiune de siguranţă naţională. Şi, din păcate, instituţiile care ar trebui să supravegheze modul în care se construieşte în Bucureşti nu sunt la înălţimea obiectivelor pe care ar trebui să le aibă. Dau un singur exemplu: PUZ-urile de sector. Prin PUZ-urile de sector, au stabilit instanţele, s-a permis în mod nelegal construirea în plus cu 10 de milioane de metri pătraţi. Şi de doi-trei ani, de când au fost aprobate, nu a existat vreo reacţie de la instituţiile de control ale statului. Aceasta este chestiunea asupra căreia trebuie cu toţii să ne aplecăm.

Fără discuţie, există o uriaşă corupţie în zona de construire, fără să avem corupţi. Eu sper că corupţii din zona imobiliară să ajungă la puşcărie înainte să avem un cutremur şi nu după, cum se întâmplă în Turcia”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.

El a spus că în România nu există o lege de amnistie a construcţiilor, aşa cum există în Turcia, dar numeroase autorizaţii de construire contestate de către vecini ajung să fie declarate nelegale de către instanţe. El a menţionat că Primăria pierde cam jumătate din procesele de acest tip, în baza autorizaţiilor emise de administraţii anterioare.

„Ce s-a întâmplat în Turcia a fost că în ultimii cel puţin 15 ani, după cunoştinţele mele, poate şi mai de mult, din când în când venea câte o lege de amnistie care spunea că tot ce s-a construit te duci la Primărie şi legalizezi, indiferent cum s-a construit. Din fericire, lucrul acesta nu s-a întâmplat în România, adică nu a existat o astfel de lege de amnistie. Însă, există nenumărate... Ca să vă dau un exemplu, pe autorizaţiile de construire care sunt contestate de vecini, emise de administraţiile anterioare, un proces din două îl pierdem, în sensul că instanţa spune că autorizaţia este nelegală”, a precizat edilul.

Nicuşor Dan a adăugat că o construcţie, chiar dacă nu respectă prevederile în vigoare, ajunge să intre în circuitul civil în cazul în care nu este contestată.

„Deci, gradul de nelegalitate - etaje în plus, mărirea POT-ului, a CUT-ului, lipsă de spaţii verzi, subsol care nu e sobsol, ci e etaj, mansardă cu două etaje - gradul acesta de nelegalitate este extrem de mare. Toate aceste clădiri, atât timp cât nu le-a contestat nimeni, au intrat în circuitul civil. Adică Primăria a dat autorizaţia nelegală, tot Primăria a făcut procesul-verbal de recepţie şi tot Primăria a dat certificatul de edificare. Ele sunt intabulate în Cartea funciară şi sunt libere să fie vândute mai departe”, a explicat primarul general.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri