Galerie Foto La Universitatea de Medicină din Târgu Mureș au fost descoperite picturi de o valoare inestimabilă ascunse sub zugrăveală
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, marţi seara, că în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii centrale a universităţii au fost descoperite mai multe picturi de o valoare inestimabilă, una reprezentându-l pe domnitorul Mihai Viteazul în mărime naturală.
"Clădirea centrală a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş face obiectul unei reabilitări consistente care se va încheia în toamna acestui an. Sala festivă a universităţii a furnizat zilele trecute o surpriză de proporţii. În cursul lucrărilor de renovare, sub actuala zugrăveală s-au descoperit, acoperite fiind de vopseaua actuală, o serie de picturi de o valoare inestimabilă: domnitorul Mihai Viteazul în mărime naturală, stemele Regatului României din perioada 1881-1922 precum şi o serie de decoraţiuni specifice care acoperă atât pereţii cât şi tavanul sălii', a scris rectorul Azamfirei, pe Facebook.
Ca urmare a acestei descoperiri, a subliniat rectorul UMFST Târgu Mureş, clădirea, care are statut de monument istoric, va fi evaluată de experţii în domeniul protejării monumentelor istorice, iar Sala festivă va fi renovată în aşa fel încât să fie adusă la forma în care aceasta era în perioada 1920-1940, când clădirea universităţii adăpostea Liceul Militar "Mihai Viteazul", scrie Agerpres.
"Universitatea are în propria arhivă o fotografie a Sălii festive din perioada interbelică, când acolo funcţiona capela liceului, a cărei detalii se suprapun perfect cu imaginile recent descoperite, document care va sta la baza proiectului de reabilitare (...) Astăzi, 9 august, se împlinesc 421 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul (1558-1601)", se mai menţionează în postare.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News