Live

Inamicul nr. 1 al bucureştenilor în această vară: o insectă de 3 mm

Data actualizării: Data publicării:

O insectă de doar 3 milimetri a ajuns inamicul numărul unul al bucureştenilor în această vară. Este vorba despre Tigrul platanului, care se aşază peste tot, pe haine şi pe piele, şi le dă bătăi de cap celor care ies la aer liber. Nu s-a dovedit că transmite vreo boală, dar înţepătură poate provoca iritaţii. Mai grav e că, odată cu încălzirea vremii, această insectă se va înmulţi.

Se pun pe mână, pe maşină, pe pantofi, dar în special pe haine. Este vorba despre tigrul platanului, o ploşniţă de 3 milimetri, care a venit în Capitală din America de Nord.

Mihai Stănescu, cercetător Muzeu Naţional "Grigore Antipa”: Prima semnalare în România este din 2011, la Oradea şi Baia Mare, în 2014 îl întâlnim deja în Bucureşti. Sursa lor de hrană sunt sucurile vegetale. Ne putem aştepta în continuare la creşterea populaţiei acestor insecte.

Mai ales că temperaturile de peste 27 de grade sunt numai bune pentru dezvoltarea lor. Bucureştenii spun că insectele s-au înmulţit şi nu ştiu cum să le facă faţă, mai ales că spray-urile împotriva ţânţarilor nu sunt eficiente.

-Şi ziua pişcă, nu numai seara. Băiatul se scărpina, şi când mă uit la tricou, era micuţ, ţânţar tigrat, vărgat.

-S-au înmulţit foarte mult. Ajungem cu ei în case, pe tricouri..

Pe acest sacou s-au aşezat, în 10 minute, peste 12 insecte. Deşi înţepătura este destul de supărătoare, totuşi nu există dovezi că insecta poate aduce şi boli.

Adrian Marinescu, Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș": Totuşi, dacă ne-a ciupit o musculiţă de acest fel şi, ne ştim alergici, sau locul unde ne-a înţepat se creează o zonă roşie, şi ne ştim cu un teren alergic, mergem la medicul de familie. Prima acţiune pe care trebuie să o face: să spălăm bine cu apă şi săpun. Asta în orice înţepătură.

Primăria Municipiului Bucureşti spune că a făcut mai multe campanii de tratamente împotriva insectelor în ultimele luni, iar cea din luna iunie a vizat şi tigrul platanului. Campania va continua şi în perioada august - octombrie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tigrul platanului a invadat unele orașe. În Cluj, arborii plantați din fonduri europene au favorizat înmulțirea insectei

Tigrul platanului, o insectă supărătoare, de „import”. Entomolog: Nu se știe ce determină această specie să înțepe oamenii

Primăria Capitalei a pornit lupta cu ploșnițele și țânțarii

Invazie de țânțari în București. De ce unele persoane sunt mai des înțepate decât altele

Partenerii noștri