Live

Femei de serviciu, victime ale „revoluției fiscale”, puse să dea explicații pentru că au vorbit cu presa

Data actualizării: Data publicării:

Două femei de serviciu din Gorj care s-au plâns jurnaliştilor că ar putea rămâne fără salarii din cauza modificărilor fiscale au fost chemate de superior la explicaţii. Femeile au fost puse să relateze, în scris, în fața şefului lor, de ce au apărut la televizor. Cele două, angajate part-time, se declaraseră îngrijorate după ce au fost anunţate de primar că vor pierde aproape toţi banii pe care îi primeau până acum de la instituțiile școlare unde lucrau.

Cele două femei muncesc câte două, respectiv patru ore, în fiecare zi, la o grădiniţă şi la o şcoală din localitatea Roşia de Amaradia. La începutul acestei săptămâni, au fost anunţate de simulările contabilului. Dacă pentru una dintre ele salariul urma să fie înjumătăţit, cealaltă ar fi trebuit să vină cu bani de acasă pentru a acoperi dările către stat.

Superiorii lor nu au fost, însă, deloc încântaţi să vadă că situaţia lor a ajuns subiect în presă.

- Mi s-a pus întrebarea: Ce m-a întrebat presa? Eu am răspuns exact ce m-aţi întrebat, a povestit reporterului Digi24 Daniela Zăvelcă, îngrijitoare.
- V-au pus să explicaţi totul în scris?
- Da. Am scris tot. Că m-au sunat de la presă, că aţi venit dumneavoastră...

Cea de-a doua îngrijitoare nu a mai avut curaj să vorbească în faţa camerei. Nici în biroul directoarei nu şi-a putut stăpâni emoţiile.

- A zis: Loredano, trebuie să dai o declaraţie. Şi eu eram acolo cu soţia şi am întrebat ce declaraţie să dea. „Păi de ce a ieşit la televiziuni?”, a povestit Dorel Cotigă, soțul îngrijitoarei
- Mai dă soţia vreun interviu după ce s-a întâmplat?
- Păi de frică? Cum? Iese afară?

„Nu e normal, având în vedere că şi-au manifestat un drept. A fost un mod de a protesta faţă de greşeala care s-a stipulat în lege”, recunoaște Liviu Cotojman, primarul localității Roșia de Amaradia.

Directoarea susţine însă că femeile nu au fost mustrate. Dimpotrivă. „De-aia mai mult le-am chemat. Ca să lămurim problema. Cine le-a speriat de s-a ajuns la acest lucru. (...) Nici nu s-a pomenit de mustrări sau de presiuni, de comisii de disciplină”, spune Ilona Tița, directoarea școlii.

La rândul ei, directoarea a dat explicaţii Inspectoratului Şcolar.

„Singura informaţie pe care a solicitat-o Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost aceea de a confirma doamna directoare sau de a infirma faptul că ar fi atenţionat anumite persoane încadrate ca personal nedidactic că nu îşi vor lua salariul la timp şi integral. Doamna directoare a infirmat”, a declarat Georgea Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Numai în judeţul Gorj, 71 de salariaţi au fost înştiinţaţi că nu vor primi nici un leu şi chiar vor trebui să aducă bani de acasă pentru a-şi putea plăti contribuţiile .

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul reglementează formularul e-DU pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Guvernul a eliminat „taxa pe boală” și pentru cei cu boli grave. Cine e scutit de plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale

Mathias Cormann, șeful OCDE: Contribuțiile sociale sunt prea mari în România. Sistemul de impozitare lovește în cei cu salarii mici

Florin Cîțu: Orice propunere pentru a crește veniturile doar în sectorul bugetar este aproape imposibil de acceptat de PNL

Partenerii noștri