Exodul românilor. Câți trăiesc în afara granițelor și ce sume trimit în țară
Protestatarii de azi vin din România de dincolo de graniţe. Exodul românilor e una dintre marile drame ale ţării. Asta pentru că diaspora românească e incredibil de numeroasă.
www.digi24.ro vă ține azi la curent cu toate evenimentele legate de protest, atât pe site, cât și pe pagina de Facebook a Digi24, unde puteți vedea transmisiuni LIVE din Piața Victoriei pe tot parcursul zilei.
Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar
Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident
Vacanțele în destinațiile turistice preferate de români sunt mai scumpe în acest an
Românii vor să economisească, dar nu le ajung banii
Numărul românilor care se întorc în țară e mai mare decât al celor care pleacă, pentru prima dată de când am aderat la UE
Heat-flation și sog-flation
Goana după PET-urile reciclabile
Hackerii au găsit o nouă modalitate pentru a-i înșela pe români
O femeie din Sibiu a rămas fără jumătate de milion de euro
5 milioane de oameni. Atât de mare e România din afara graniţelor. Cei mai mulţi dintre cei care au plecat se află în Italia şi în Spania. În total, peste 2 milioane!
Mai bine de 600.000 de români sunt în Germania, iar în Regatul Unit şi peste Ocean, în Statele Unite, sunt câte 500.000 de români.
Toţi contribuie, de departe, la economia ţării lăsate în urmă. 5 miliarde de dolari, adică vreo 4,3 miliarde de euro, au trimis acasă în 2017 românii din străinătate. Dacă ne uităm la ultimul deceniu, vedem că din diaspora au ajuns în ţară 25 de miliarde de dolari.
Sunt şi estimări care spun că suma ar fi mult mai mare. Şi pentru că cea mai mare Românie din afara ţării este în Uniunea Europeană, să ne uităm mai atent la această zonă.
Din acest punct de vedere, statisticile descriu o realitate extrem de îngrijorătoare pentru noi. Ele spun că unul din cinci români apţi de muncă locuia, anul trecut, în alt stat membru al Uniunii Europene. E cel mai mare procent din Uniune! Media europeană e de 3,8 la sută şi multe ţări au chiar mai puţin de atât, undeva la 1 la sută.
În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, procentul populaţiei active din România care plecase în altă parte a Uniunii era de 7,4 la sută. 11 ani mai târziu, am ajuns în punctul în care piaţa muncii din ţara noastră are nevoie în acest moment de 1 milion de oameni. Sunt muncitori pe care companiile nu reuşesc să-i găsească!
Problema e că nici nu pare că se va schimba ceva în bine în viitorul apropiat. Un studiu recent arăta că peste jumătate dintre români ar vrea să lucreze în străinătate. Astfel că ne putem aştepta ca România de peste hotare să fie din ce în ce mai mare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News