Live

Elevii vor trebui să poarte mască la orele de sport în sală. Ministerul Sănătății respinge solicitarea lui Sorin Cîmpeanu

Data actualizării: Data publicării:

Ministerul Sănătății nu este de acord cu desfășurarea orelor de sport în sală fără mască. De asemenea, Ministerul, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, a transmis că nu este de acord nici ca elevii din școlile speciale să poată veni fizic la ore, indiferent de scenariu. Astfel, insituția respinge cererea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care dorea ca elevii să nu poarte mască la orele de educație fizică, dar să respecte unele reguli.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, spune că menține restricțiile și că „nu se pot face ore de sport în sală, fără mască, fără risc de infectare”, fără însă a face referire directă la educația fizică în aer liber.

Ministerul a subliniat că:

- “O parte dintre țări au sistat complet orele de educație fizică;

- În timpul efortului fizic transmiterea este accentuată;

- Având în vedere că în școlile speciale sunt copii cu multiple comorbidități, cu un risc crescut de a dezvolta forme severe de boală, considerăm necesară respectarea în continuare a scenariilor care țin cont de incidența fiecărei localități și în cazul unităților de învățământ pentru copii cu nevoi speciale.

- Plus că 1 copil bolnav fără mască pentru el și pentru colegi – cadru didactic la ora de sport înseamnă închiderea clasei / claselor dacă orele de educație fizică se organizează în comun.

- Această măsură ar zădărnici efortul susținut de a purta masca în timpul celorlalte activități școlare”.

Citiți răspunsul integral al Ministerului Sănătății pe site-ul Edupedu.ro.

Ministrul Educației spunea că nu există state europene care să oblige elevii să poarte mască

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cerea Ministerului Sănătății să reanalizeze obligativitatea purtării măștilor de protecție la orele de sport și spune că a transmis în acest sens o analiză primită de la Comisia Europeană.

„Există multiple recomandări, diferă de la stat la stat, precum obligativitatea purtării măștii de la vestiar către locul unde se desfășoară ora de sport și înapoi și există recomandări pentru a se evita jocurile de echipă care presupun interacțiuni, există recomandări care spun că atunci când este posibil, orele de educație fizică să se deruleze în exterior.

Avem de gând să preluăm toate aceste recomandări, spre exemplu, atunci când este posibil - sigur, acum nu este, din cauza condițiilor climatice -, să derulăm toate orele de educație fizică în exteriorul clădirilor, dar per total, practic, nu există state europene care să oblige la purtarea măștii pe parcursul orelor de sport”, spunea Cîmpeanu.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a cerut ca orele din școlile speciale să se desfășoare față în față, cu prezența fizică a elevilor, indiferent de scenariu, mai puțin dacă localitatea intră în carantină.

Medicii avertizează însă că în cazul în care orele de educație fizică se desfășoară în săli de sport, există riscul de infecție în absența protecției oferite de mască.

Ministerul Sănătății, noi precizări: Mască în sala de sport, fără mască la orele în aer liber

Ministerul Sănătății a făcut miercuri noi precizări pe tema purtării măștii la orele de sport, subiect care a născut controverse cu Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Sănătății, masca trebuie purtată la orele de sport făcute în sală și doar afară se poate renunța la ea, cu condiția să se păstreze distanța între elevi. 

Ministerul Sănătății "susține ferm purtarea măștii în timpul activităților sportive care se desfășoară în interior. Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără purtarea măștii de protecție, cu respectarea distanței fizice recomandate între elevi", potrivit unui comunicat de presă în care prezintă și date privind evoluția cazurilor de COVID în școli după reluarea fizică a cursurilor.

"Datele care stau la baza deciziilor Ministerului Sănătății:

- incidența în creștere a cazurilor de la reluarea cursurilor în format fizic;

- creșterea cazurilor pozitive COVID-19 în rândul cadrelor didactice de la reluarea orelor de clasă și a numărului claselor/grupelor suspendate, conform datelor oficiale; astfel, în perioada 23 februarie – 1 martie 2021, în sistemul național de învățământ preuniversitar s-au înregistrat:

  • 405 infectări în rândul elevilor până la data de 1 martie 2021;
  • 418 infectări în rândul personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic până la data de 1 martie 2021;
  • 494 de clase/grupe au suspendat activitatea în perioada 23 februarie – 1 martie 2021;

- numărul în creștere de infectări cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7, precum și repartiția lor geografică extinsă pe tot teritoriul României, cu rata de transmitere și contagiozitate crescută la copii", se mai arată în comunicat.

În timpul efortului fizic, copiii elimină mai mulți aerosoli, crescând riscul de transmitere, potrivit ministerului, care mai arată că unele țări au oprit de tot orele de sport.

"De asemenea, trebuie subliniate următoarele aspecte:

  • în timpul efortului fizic crește mult eliminarea de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2 de la un bolnav la o persoană receptivă, implicit riscul de transmitere;
  • măsura relaxării purtării măștilor în timpul orelor de sport ar zădărnici efortul susținut de a purta mască în timpul tuturor celorlalte activități școlare;
  • mai multe țări au luat decizia sistării complet a activităților sportive", se precizeză în comunicat.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Partenerii noștri