Video Doi frați s-au regăsit după 30 de ani. Cel mic a fost abandonat în gară când avea 2 ani și a fost recunoscut după un semn din naștere
Reîntâlnire emoționantă pentru doi frați din Gorj, care s-au regăsit după 30 de ani. Aceștia au fost despărțiți de părinți, când încă erau foarte mici. Cel mare a rămas cu tatăl, iar cel mic a fost luat de mamă, care ulterior a murit. Așa că viețile celor doi frați au luat-o pe drumuri diferite.
Iarnă fără contracte de deszăpezire, din dorința primarilor de a face economie
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Asfaltare blocată într-o comună din Gorj, din cauza unei erori într-o hârtie
Au testat țeava de gaz cu bricheta. Ce s-a întâmplat
Clădirile avariate de cutremurele din Gorj, cu probleme și după mai bine de un an. Școala dintr-o comună, închisă
Membrii unui echipaj de pe ambulanță din Gorj au luat o pauză în timpul unei misiuni de urgență. Motivul ireal pe care l-au invocat
Un motociclist din Târgu Jiu a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit de o mașină
Sute de pelerini s-au îmbulzit să primească pomană la Mănăstirea Lainici din județul Gorj
Alertă la o mină din Gorj
Primul pas a fost făcut de fratele cel mare, la începutul lunii iulie, atunci când a luat legătura cu autoritățile din Gorj. Bărbatul, acum în vârstă de 34 de ani, s-a stabilit în Anglia încă din 2014, dar își dorea mult să își găsească fratele mai mic.
Robert Horvat, fratele mai mare: Mereu am avut o speranță, dar nu era foarte mare, nu credeam că o să se întâmple, dar uite că s-a întâmplat.
Fratele cel mic a fost abandonat pe peronul gării din Târgu Cărbunești, când avea doar 2 ani. A crescut o perioadă într-un centru de plasament, după care a ajuns într-o familie din Novaci. Acolo și-a trăit copilăria, fără să știe că are un frate mai mare.
Ionel Răducu Dincă, fratele mai mic: Eu pe undeva prin 2010-2014, pe acolo, am auzit ceva, un zvon doar.
Reporter: Nu știai...
Ionel Răducu Dincă: Nu știam nimic.
Tatăl lor s-a bucurat că acum își poate strânge în brațe ambii copii.
Reporter: Sperați să-i mai aveți împreună?
Eugen Horvat, tatăl celor doi frați: Speranța moare ultima dată.
Reporter: Cum a fost prima seară în familie?
Eugen Horvat: Emoționantă.
Pentru ca întâlnirea dintre cei doi frați să devină realitate, Poliția și Protecția Copilului din Gorj s-au implicat în cercetare.
Lucian Zălog, director Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj: Povestea începe acum 30 de ani, în 1992 când doi copii, la date diferite au fost abandonați în gara Târgu Jiu, predați poliției Tg. Jiu, după care au ajuns în leagănul de copii de la Târgu Cărbunești cum era în acea vreme.
A fost însă un element care i-a ajutat pe polițiști să îl identifice pe Ionel. Un semn din naștere pe care tatăl l-a recunoscut.
Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj: Colegii mei au depus eforturi destul de mari pentru rezolvarea acestui caz. Deși inițial părea un caz de dispariție aparent uzual, se pare că nu era așa.
Cei doi frați vor rămâne împreună până pe 18 august, atunci când unul va pleca în Anglia, iar celălalt în Germania, acolo unde au locuri de muncă.
Reporter: Anamaria Ianc / Operator: Ionuț Voinea
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News