Live

De ce nu ridică SUA obligativitatea vizelor pentru români

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Românii sunt puțin mai aproape de momentul în care vor putea călători fără viză în Statele Unite. În acest moment, potrivit ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, România are o rată de refuz de 10%, iar când rata va scădea sub 3 procente țara noastră va intra în programul Visa Waiver, care permite călătorii de până la 90 de zile fără vize.

“Peste 90% de vize sunt aprobate. Dar sunt probleme cauzate în primul rând de lucruri care nu au fost reparate în ultimii 10-15 ani venind de la statul de drept.

Anul ăsta noi am lucrat cu ministrul de Justiţie Predoiu şi ministrul de Interne Vela ca să reparăm sistemul statului de drept, ca legea să fie aplicată într-un fel egal, crima organizată, corupţia să nu mai fie tolerată, traficul de persoane să nu mai fie tolerat.

Lucrurile astea nu au fost făcute la acelaşi nivel înainte şi o mulţime din lucrurile astea au cauzat ca rata de rejecţie pentru oameni care aplică pentru viză să fie prea mare.

Acum e în jur de 9-10%. Când ajunge să fie în jur de 3% sau sub 3%, România o să se califice pentru Visa Waiver”, a declarat Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri