Live

De ce nu poartă lumea mască? Psiholog: Tipul de personalitate este narcisist, psihopat, machiavelic

Data actualizării: Data publicării:
Unele persoane refuză să poarte mască de protecție. Foto: Getty Images

Persoane narcisiste, psihopate, machiavelice – acestea sunt mai puțin dispuse să respecte restricțiile din timpul pandemiei. Potrivit unor studii realizate în Polonia, acești oameni ar fi mai puțin înclinați să poarte mască sau să respecte regulile de distanțare fizică. Psihologul Gaspar Gyorgy spune că aceste persoane de regulă au fost neglijate, abuzate sau maltrate în viață și astfel au un nivel foarte scăzut de empatie și compasiune.

„Studiile de specialitate din psihologie întotdeauna ne-au arătat că funcționarea noastră emoțională și relațională influențează semnificativ comportamentele în care ne implicăm. Dacă ne uităm la arhitectura psihologică din culisele acestor comportamente, vom vedea că de regulă vorbim de persoane cu un istoric de viață destul de complicat, oameni care au fost în copilărie neglijați, abuzați, maltratați, care au trecut printr-o serie de traume și toate aceste experiențe negative le determină niște distorsiuni la nivelul personalității și atunci tipologia de personalitate de tip narcisist, psihopat sau machiavelic este rezultatul unor experiențe extrem de dificile din copilărie și adolescență”, a declarat psihologul, la Digi24.

Citește și: Deputatul Cătălin Rădulescu a primit două amenzi după ce a intrat într-o benzinărie și a refuzat să poarte mască de protecție

Gaspar Gyorgy afirmă că cei care nu respectă regulile de prevenție epidemiologică au un nivel extrem de crescut de neîncredere și nu consideră că cei din jur le-ar dori binele.

„Dacă ne uităm la elementele comune care există între aceste tulburări de personalitate, vom vedea că vorbim de un nivel foarte scăzut de empatie și compasiune. Vorbim de oameni care au crescut într-un mediu ostil și atunci nu și-au putut dezvolta aceste abilități umane atât de importante. Vorbim de un nivel extrem de crescut de neîncredere. Acești oameni nu cred că cei din jur i-ar putea susține, le-ar putea dori binele.

Vorbim și de un deficit major pentru tot ceea ce înseamnă controlul impulsului. Au o serie de dificultăți în a-și adapta comportamentele în funcție de context. Dincolo de un sentiment acut al îndreptățirii, aceștia sunt oamenii care au avut un ego foarte dezvoltat, pentru că asta i-a ajutat în copilărie să supraviețuiască”, a explicat acesta.

Citește și: Doi deputați PSD au fost amendați după un scandal în Centrul Vechi. Ei ar fi refuzat să poarte mască

Potrivit psihologului, toate aceste elemente coroborate „duc la implicarea într-o serie de comportamente de risc și de pericole pentru că ideea de bază e că mie nu mi se poate întâmpla”.

“Acest nivel foarte crescut de neîncredere în autorități și în specialiști, acest nivel foarte crescut de îndreptățire îi determină pe acești oameni să nu se supună acelorași reguli și restricții pe care alții le respectă”, mai spune el.

Psihologul precizează că nu este vorba de rea voință în cazul celor care nu vor să participe la respectarea regulilor de prevenție.

„Aici e nevoie să-i abordăm cu empatie. Dacă ne vom raporta față de ei cu foarte multă agresivitate nu vom face altceva decât să-i lezăm exact așa cum au fost lezați în copilărie, și asta va determina niște comportamente și mai agresive. Este esențial să vorbim într-o manieră definită de respect, de umanitate și să încercăm să respectăm noi regulile, așa încât comportamentele în care ei nu se implică să nu ne afecteze nouă sănătatea”, afirmă Gaspar Gyorgy.

Acesta mai spune că ar trebui vorbit cât mai civilizat cu astfel de persoane.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Japonezii fac cursuri ca să învețe să zâmbească din nou

Un milionar i-a oferit 100.000 de dolari pasagerei care călătorea lângă el în avion, cu o condiție. Femeia l-a refuzat

Orașul care renunță la obligativitatea purtării măștii după 959 de zile. „Acum revenim la normalitate”

De ce a renunțat China atât de brusc la „zero Covid”. Strategia a ruinat finanțele guvernului de la Beijing

Partenerii noștri