Cum puteți obține pașaport în regim de urgență
Veste bună pentru românii care au nevoie de paşaport în această perioadă. Programul cu publicul de la ghişee a fost prelungit cu două ore. Măsura este valabilă în Bucureşti şi alte 30 de judeţe până la finalul lunii august.
În total, la nivel naţional vor funcţiona peste 200 de ghişee.
Ministerul Afacerilor Interne a decis prelungirea programului întrucât în această perioadă se aşteaptă la un număr mare de cereri. Numai în ultima săptămână au fost depuse peste 47.000 de cereri pentru emiterea paşapoartelor simple electronice şi puţin peste 12.000 pentru cele temporare.
Conform noii legislații, valabilitatea pașapoartelor a crescut la 10 ani, de la 5 ani, dar nu mai puteți obține pașaport în regim de urgență decât dacă optați pentru unul temporar.
Potrivit autorităților, pașaportul simplu electronic este eliberat în 10 zile. Dacă trebuie să plecați de urgență din țară trebuie să solicitați pașaport temporar, care are valabilitate 12 luni.
Acesta poate fi obținut însă doar în anumite condiții: „în cazul în care titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu sau în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;
când titularul deţine paşaport simplu sau paşaport simplu electronic care conţine vize valabile, dar ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării acestora călătoria în acel stat sau în alte state decât cele care au emis vizele nu mai este posibilă;
când titularul a depus paşaportul simplu sau paşaportul simplu electronic pentru obţinerea unor vize şi declară că trebuie să călătorească de urgenţă în străinătate;
când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte;
pentru persoanele lipsite temporar de capacitate de exerciţiu şi pentru persoanele care din motive medicale, se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se prezenta la autoritatea competentă;
în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic”, potrivit Serviciului Pașapoarte.
Cei care îndeplinesc condițiile vor primi pașaportul temporar în cel mult trei zile.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News