Live

Video Coșmar fără sfârșit în Sectorul 1 din cauza gunoiului. Locuitorii cer să intervină armata și vor referendum pentru demiterea primarului

Cătălin Firoiu Data publicării:
Gunoaiele zac în continuare pe străzile din Sectorul 1 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogatul Sector murdar, așa s-ar putea rezuma soarta Sectorului 1 din Capitală. Sute de tone de deșeuri, lăsate în soare, zac mai peste tot. Îmbâcsesc aerul, atrag șobolanii și enervează cetățenii. Pe străzi, pe trotuare și lângă borduri s-a îngroșat praful, iar tot mai mulți localnici cer intervenția armatei. Și asta nu este tot: societatea de salubrizare a anunțat public Prefectura, Primăria Generală și Ministerul Mediului că doar o dată pe săptămână va mătura străzile, iar de spălat - doar o dată la patru săptămâni.

Bucăți de pereți, moloz, bucăți de rable, haine, cartoane, PET-uri, sticlă, cioburi, nailoane... Undeva pe 1 Mai, spre Chibrit, a fost scos la soarele din șosea și-un borcan cu untură. Într-o stație de autobuz, cineva a aruncat două fotolii. Iar printre toată mizeria asta fierb în arșița verii tone de resturi alimentare.

„Sunt mai mulți șobolani, infecții și nu mi se pare normal. La un moment dat, e un miros foarte puternic, este insuportabil să stai pe aici sau să treci.  Mai ales prin zona Gării de Nord, pe acolo, sunt foarte mulți șobolani. Foarte mulți. Și nu sunt mici. Sunt mari! Sunt chiar foarte mari!”, se plânge un tânăr.

Veche de peste jumătate de an, cearta dintre primarul Sectorului 1 și operatorul de salubritate aflat sub contract cu Primăria a transformat cetățenii în victime colaterale și-a îmbâcsit, la propriu, străzile și trotuarele celui mai bogat sector din București. Este o situație care irită din ce în ce mai mulți localnici. Oamenii cer intervenția armatei și referendum pentru demiterea primarului.

„O singură soluție este: cu referendum nu merge, pe cale politică văd că nu merge, poate o mică revoluție la Primărie? Ca-n 89. Am făcut Revoluția în 89 și acum stau și mă împiedic de gunoaiele din Capitală?!” spune indignat un cetățean.

„E cel mai bogat sector, dar e cel mai mizerabil și cel mai sărac sector”, sesizează un altul paradoxul. „Aici e de vină și clasa politică, să vă spun cinstit. Eu nu laud nici pe stânga, nici pe dreapta. În momentul ăsta, ei puteau să spună: Dom'le, facem referendum, strângem semnături, că fiecare semnează din bun-simț. Nu se poate! Mergeam pe referendum, până la urmă! Cum în alte localități se merge, trebuie să mergem și noi! Nu vă supărați, dar asta este!”, explică bărbatul soluția pe care o vede.

Un altul cere nici mai mult, nici mai puțin decât să vină armata. „Să scoată armata să curețe străzile! Nu în Afganistan! Să stea aici, să facă treabă! E foarte normal!”, spune cetățeanul.

Situația pare fără rezolvare. Operatorul de salubritate susține că are de încasat de la Primăria Sectorului 1 datorii de 119 milioane de lei. Iar până la încasarea sumei integrale va mătura străzile doar o dată pe săptămână și nu va mai colecta nicio bucată de moloz aruncat aiurea. La rându-i, Primăria își menține opinia: consideră nejustificat de mari taxele de curățenie impuse de Romprest și continuă să spere că va reuși rezilierea contractului parafat în 2012.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Anchetă la o grădiniță din București: educatoare urmărită penal pentru purtare abuzivă asupra a șase copii

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

Ipoteză șocantă în cazul dispariției unei tinere turiste în Palma de Mallorca: Ar fi fost incinerată de echipele de salubritate

Partenerii noștri