Live

CNAS reia tratamentele fără interferon pentru bolnavii de hepatită. Câte persoane beneficiază de măsură

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a finalizat negocierile în baza cărora vor fi încheiate, până la finalul acestui an, noi contracte pentru tratamentul persoanelor care suferă de hepatită virală cronică C.

„În baza acestor contracte, vor beneficia de tratament un număr de 17.500 de pacienţi adulţi cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză şi ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar şi pentru genotipurile 1a şi 4, care înregistrează o incidenţă mai scăzută în ţara noastră", informează Agerpres.

De asemenea, pentru prima oară va fi acordat tratament fără interferon şi pentru 100 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

„Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

„De asemenea, CNAS a mai finalizat şi negocierea unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru un număr de 300 de pacienţi adulţi cu hepatita C (toate stadiile de fibroză şi ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior”, se arată în comunicat.

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Condiţiile în care românii beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ce vaccinuri sunt compensate şi care sunt condițiile pentru a beneficia de ele. Anunțul CNAS

Șefa CNAS sugerează nevoia unei campanii de informare în privința vaccinării. „Dacă l-am informat i-am luat dreptul de a zice nu știu”

CNAS: Crește plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%. Care este noua sumă și câți beneficiază

Partenerii noștri