Live

Cea mai mică Biblie din lume va fi expusă la o biserică din Sibiu

Data publicării:
Foto: Profimedia

Cea mai mică Biblie din lume, dar şi alte exemplare rare din Cartea Sfântă vor putea fi văzute începând de marţi în Biserica Creştină Biruinţa, de pe Bulevardul Victoriei (Pasajul Spitalului) din municipiul Sibiu, la "Expoziţia Bibliei".

"În perioada 10-15 octombrie 2023, Societatea Misionară şi de Caritate Pacea, împreună cu Biserica Creştină Biruinţa şi Forumul Crescendo, organizează Expoziţia Bibliei, accesibilă tuturor celor interesaţi, în incinta Bisericii Creştine Biruinţa, de pe strada Bulevardul Victoriei,nr.42 (Pasajul Spitalului). Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 10 octombrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biserica Creştină Biruinţa", au transmis organizatorii printr-un comunicat preluat de Agerpres.

Ineditele Biblii vor putea fi admirate până duminică, la Sibiu.

"Pe parcursul săptămânii vor fi scurte prelegeri, susţinute de doctori şi profesori în teologie. Între exponatele prezentate la cele 10 standuri se numără: Biblia rezistentă la apă, cea mai mică Biblie din lume, Biblia cu glonţ, Biblia pentru nevăzători , diverse traduceri ale Bibliei, copii ale sulurilor de la Qumran şi multe alte exemplare valoroase", se mai arată în comunicat.

Proiectul conţine şi o iniţiativă inedită, Biblia transcrisă de sibieni pentru sibieni, care a avut loc la ultima expoziţie a Bibliei de la Forumul German. Fiecare vizitator va avea posibilitatea de a-şi pune amprenta în transcrierea Bibliei, prin scrierea unui verset.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Cea mai veche piatră gravată cu cele zece porunci, vândută pentru 5 milioane de dolari. Ce vrea să facă cumpărătorul anonim cu ea

Scandal în curtea unei biserici din Constanța, după ce autoritățile au decis să demoleze niște anexe construite ilegal

Primele declarații ale mercenarului Horațiu Potra după eliberare: „Nu mă deranjează brățara electronică”

Partenerii noștri