Live

Ce se întâmplă cu pacienții de COVID externați la cerere. Ludovic Orban: DSP-urile vor emite decizii

Data actualizării: Data publicării:
Până în 30 septembrie, spitalele Covid vor reveni la normal. Foto: Guliver / Getty Images

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că în cazul celor peste 4.000 de români care, fie au ieşit la cerere din spital înainte de vindecare, fie au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus şi nu s-au internat, Direcţiile de Sănătate Publică vor emite decizii care să cuprindă obligativitatea izolării la domiciliu sau internarea în spital, transmite Agerpres.

Ludovic Orban s-a aflat la Ministerul Sănătății pentru a discuta, în videoconferinţă, cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică privind modul de aplicare a noii legi de aplicare a măsurilor carantinei și izolării și pe tema gestionării crizei sanitare.

"Discuţia a fost extrem de importantă pentru că am stabilit măsuri imediate. De asemenea, s-a discutat despre actele normative subsecvente care trebuie emise în aplicarea legii. Prima şi cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4.000 de cetăţeni români care, fie au ieşit la cerere din spital înainte de a fi vindecaţi, fie au fost diagnosticaţi pozitiv şi nu s-au internat. Pentru aceste cazuri, Direcţiile de Sănătate Publică (...) vor emite decizii care să cuprindă, pe de-o parte, obligativitatea izolării la domiciliu, pe de altă parte, reevaluarea stării de sănătate prin diagnosticare, urmând ca în cazul în care s-au vindecat, testul ieşind negativ, normal, să iasă din izolare, iar în cazul în care sunt pozitivi, dacă sunt asimptomatici să rămână 14 zile în izolare la domiciliu, sub tratament, iar dacă au simptome care necesită internarea să se dispună prin decizii ale DSP internarea în spital", a declarat Orban.

Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în condițiile actualei legi, pacienții mai au dreptul să ceară externarea „doar cu acordul medicului curant care vede că s-a vindecat acel pacient sau acel medic curant indică în continuare internarea solicitand DSP-ului un aviz administrativ pentru acest lucru”.

„Medicul face evaluarea cazului. Dacă este asimptomatic, propune DSP externarea cu izolarea la domiciliu. Dacă vrea, pacientul poate rămâne internat în spital.

Dacă pacientul refuză internarea, după ce medicul constată că reprezintă un pericol de transmitere, atunci se solicită DSP-ului, care trebuie să vină în 2 ore să dea un act administrativ necesar internării până la vindecare”, a mai spus Tătaru.

Redactor: Alexandru Costea

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii suspendate. DSP Bucureşti a emis autorizaţia sanitară de funcţionare

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

Partenerii noștri