3.680 de persoane care au fost testate pozitiv la COVID-19 nu au fost deloc internate în spital, în condițiile în care România nu a avut, luna aceasta, legislație care să prevadă internarea obligatorie, în urma unei decizii a Curții Constituționale.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în perioada 2-20 iulie, în România au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, 3.384 persoane declarate vindecate și 351 persoane decedate.
De asemenea, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus.
În același interval au fost spitalizate în medie 4071 persoane, atât în secții cât și în ATI, în data de 2 iulie fiind internate 4.252 persoane, iar în data de 20 iulie a.c. 4.748 persoane.
Aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere.
Grupul de Comunicare Strategică mai arată că 1480 au fost externate sau tratate la domiciliu în perioada 24 martie-21 mai, fără a mai fi declarate vindecate după împlinirea termenului de izolare de 14 zile. În aceeași situație s-au aflat categorii de persoane din centre rezidențiale, persoane cu boli neuro-psihice, personal medico-sanitar și de îngrijire. Prin urmare, numărul cazurilor active va fi rectificat.