Live

Cătălin Firoiu (Raport de țară): Mi se pare nedrept să fii sărac dacă muncești și ești corect față de societate

Data actualizării: Data publicării:

Cătălin Firoiu ne spune povestea oamenilor și a locurilor din România uitată. Prin intermediul reportajelor făcute de el aflăm care sunt soluţiile posibile la problemele comunităţilor şi li se reamintește autorităţilor de ce au primit votul și încrederea românilor.

 

Cum ai primit ideea de a face parte din această campanie?

Cătălin Firoiu: Raport de țară” este un proiect relansat de Digi24 la jumătatea lunii ianuarie. Omul care a avut mereu încredere in mine și-n verbul meu m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să fac reportaje despre români și despre România, cu ale sale toate. E drept că... a trișat, oarecum. Respectiva persoană îmi știe de multă vreme pasiunea pentru reportaj. E un hobby plătit, pentru mine. Sunt foarte fericit când fac reportaj. Simt că pot fi, oarecum, util. Așa că... răspunsul meu a fost pozitiv, desigur. Cam așa a început povestea acestui nou „Raport de țară”.

Mi se pare genial să fiu liber ca jurnalist. D-aia spun că sunt un norocos

Ce subiect din campanie te-a impresionat? Ce interlocutor?

Cătălin Firoiu: Subiectele abordate sunt importante, toate. Toate subiectele abordate zilnic de colegii mei sunt importante. Nu există un subiect important și altul mai puțin important. Toate contează. Și dacă scrii despre o piatră ivită din senin în fața blocului este important, să știi. Acea piatră contează pentru cineva. A pus-o cineva acolo, a pierdut-o cineva, împiedică pe cineva sau inspiră pe cineva. Ca jurnalist, trebuie să tratezi corect și serios subiectul. Sunt povești care-ți tulbură sufletul, așa-i. Copiii săraci, bătrânii săraci și tinerii care muncesc de dimineață până seara și tot săraci sunt... mă întristează. Mi se pare nedrept să fii sărac dacă muncești și ești corect față de societate. Este nedrept, dar real... Toate astea mă emoționează și mă enervează, depotrivă. Dar job-ul ăsta m-a învățat să nu mă leg sentimental de subiecte... Daca fac asta, mă încarc și nu mai pot gândi lucid. Cam asta-i.

De ce crezi că avem nevoie de această campanie la Digi24?

Cătălin Firoiu: Digi24 nu are nevoie de această campanie. Telespectatorii Digi24 au însă nevoie. Mare nevoie... Pentru că „Raport de țară” le prezintă comunitatea așa cum este. Fără farduri, fără rujuri. Reportajele campaniei prezintă Romania reală, cu probleme ei, cu bucuriile ei, cu visurile ei... Chiar și primarii nemulțumiți de continutul reportajelor mele... merită aceasta campanie. Știi de ce? Poate-i ambiționează. Ori îi trezește la realitate și-i face să conștientizeze că nu-s voievozi, ci aleși.

Ce obstacole/dificultăți ai întâmpinat până acum și ce ți se pare că a funcționat cel mai ușor?

Cătălin Firoiu: Cu excepția traficului aglomerat, n-am obstacole. Dacă vreau să fac un reportaj, îl fac, crede-mă.

De ce ne-ai recomanda să urmărim ediția de marți?

Cătălin Firoiu: Ca să știți ce e real în tara asta! Și să fiți informați, desigur.

Dacă aș fi milionar, aș face jurnalism din pasiune, fără program

Cu ce ai asemăna munca ta de jurnalist?

Cătălin Firoiu: Jurnalistul e câinele de pază al societății. E un șablon. Așa scrie-n cărți... Și dacă scrie așa, înseamnă că-i întocmai. Sună ciudat, poate. Dar asta-i realitatea! Jurnalistul seamănă cu un câine. Unii îl plac, alții îl alungă.

Cum reziști zi după zi de investigații în care se aduc în lumina vulnerabilitățile noastre? De unde îți iei puterea să mergi la lucru în ziua următoare?

Cătălin Firoiu: Rezist, fară haștag. Pentru că nu sunt jurnalist de investigații. Sunt doar un jurnalist care-și dorește să-și facă treaba cât mai bine. Dacă aș fi milionar, aș face jurnalism din pasiune, fără program. Cum îți spuneam, sunt norocos: fac ceea ce-mi place și, culmea, mai și sunt plătit pentru asta! Apropos: poate părea ciudat, dar textele reportajelor campaniei „Raport de țară” nu mi le corectează nimeni. Mă consult cu Găinescu (n.r. Robert Găinescu, coordonatorul campaniilor Digi24) și cu Tian (n.r. Marius Tian, redactor-șef adjunct Digi24) când stabilesc subiectul următor. Dar eu decid ce scriu și... ceea ce scriu, intră pe post. Mi se pare genial să fiu liber ca jurnalist. D-aia spun că sunt un norocos. Cât privește puterea de a merge la lucru și mâine... Rata la casă! Ea mă trimite la muncă zi de zi. Tu n-ai rate?

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Culisele dezbaterii prezidențiale de la Digi24. Simion fără stare pe scenă, Geoană numit „arogant” și reacții la alianța Lasconi-Orban

Abonează-te la Newsletter Digi24 - un proiect desfășurat împreună cu Financial Times Strategies, în cadrul Google News Initiative

Prima dezbatere prezidențială după zece ani, organizată de Digi24 și Universitatea Babeș Bolyai. „Trebuie să votăm informați”

Digi24 și digi24.ro au fost interzise în Rusia, alături de alte zeci de publicații europene

Partenerii noștri