Live

București | Sumă enormă alocată pentru trasarea pistelor pentru biciclete

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va dezbate în următoarea şedinţă aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind construirea a peste 87 de kilometri de piste de biciclete în zona centrală a Capitalei, valoarea totală a investiţiilor în patru trasee şi în locuri de parcare pentru biciclete depăşind 68 de milioane de lei (peste 14,5 milioane de euro).

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va lua în discuţie, în şedinţa de săptămâna viitoare, aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind realizarea a patru trasee de piste de bicictele în cadrul unor proiecte vizând implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală.

Conform datelor tehnice, este vorba despre realizarea a patru trasee pentru piste de bicictele cu o lungime totală de 87,2 kilometri, în valoare totală de peste 68,7 milioane de lei (peste 14,5 milioane de euro). Finanţarea investiţiilor se va asigura din bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi din alte surse, prevăd documentele publicate de autorităţile locale.

Astfel, sunt supuşi aprobării consilierilor generali patru proiecte de hotărâre care includ indicatorii tehnico-economici privind cele patru trasee de piste pentru bicilete.

Unul dintre acestea are în vedere zona centrală a Capitalei, unde pe 21 de străzi ar urma să fie construiţi 48,25 kilometri de piste pentru bicilete cu o suprafaţă de peste 166.000 de metri pătraţi şi 420 de locuri de parcare pentru biciclete.

Benzile unidirecţionale ar urma să aibă lăţimea între 1,20 şi 1,50 metri, iar cele bidirecţionare vor fi între 2,50 şi 3 metri lăţime.

Valoarea totală a investiţiei este de 44.499.000 lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare este de şase luni.

Pentru al doilea proiect care prevede construirea de piste pentru biciclete indicatorii tehnico-economici prevăd realizarea unui traseu 2 pe ruta Piaţa Victoriei- Bulevardul Iancu de Hunedoara – Şoseaua Ştefan cel Mare – Şoseaua Mihai Bravu, cu o lungime de 17,2 kilometri pe trei străzi şi 120 de locuri de parcare pentru biciclete. Valoarea investiţiei este prevăzută la 18.356.000 de lei şi o durată de execuţie estimată la şase luni.

Traseul 3 include ruta Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta – Bulevardul Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţiei pe care, conform proiectului, ar urma să fie construiţi 10, 15 kilometri de piste de biciclete şi 50 de locuri de parcare, cu costuri de 5.865.000 de lei.

Cel de-al patrulea traseu pentru care au fost realizaţi indicatorii tehnico-economici prevede amenajarea de piste de biciclete pe o lungime de 11,6 kilometri şi o sută de locuri de parcare pe traseul Bulevardul Libertăţii – Bulevardul Unirii- Bulevardul Decebal – Bulebardul Basarabia. Costurile estimate sunt de 12.764.000 lei, TVA inclusă.

Prin realizarea acestor obiective municipalitatea îşi propune „integrarea Bucureştiului în Reţeaua Europeană pentru Ciclişti – Reţea Matropolitană de Trasee Cicloturistice, dar şi diminuarea efectelor poluării şi creşterea siguranţei bicicliştilor în trafic”. 

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri