Live

Bărbatul din Slatina care și-a ucis prietena cu lovituri de cuțit a comis crima pentru că era gelos

Data publicării:
Foto: George Călin/Inquam Photos

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat că bărbatul de 50 de ani care şi-a ucis concubina în vârstă de 28 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiuni de omor, anchetatorii stabilind că el ar fi comis fapta pe fondul geloziei.

“Inculpatul D. M., are vârsta de 50 de ani, locuieşte în municipiul Slatina, judeţul Olt, a mai comis fapte de natură penală, respectiv infracţiunea de tâlhărie, în raport de care este reabilitat, iar noua faptă, pentru care a fost reţinut a fost comisă pe fondul geloziei”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, urmând să fie prezentat instanţei, joi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie News.ro

Anchetatorii au fost sesizaţi, miercuri, în jurul orei 10.30, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani a ucis o femeie, în vârstă de 28 de ani, într-un imobil de pe strada Armoniei, din municipiul Slatina.

“În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 31.05.2023, în timp ce se aflau în locuinţa numitului D. M., din municipiul Slatina, judeţul Olt (zona Zahana), acesta a lovit-o în mod repetat cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), pe concubina sa, D. S. J., cu consecinţa producerii de multiple plăgi tăiate-înţepate, care au condus la decesul acesteia”, a menţionat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Anchetatorii au precizat că moartea femeii a fost una violentă.

“Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de S.J.M.L. Olt la data de 31.05.2023, a rezultat că moartea numitei D. S. J., de 28 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecinţa multiplelor plăgi înţepate-tăiate. Dintre plăgile tăiate-înţepate, unele au fost toracice, penetrante (3 toracic posterior, 4 toracic anterior, 1 toracic lateral), între acestea şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată”, a precizat sursa citată.

Procurorii au adăugat că cel mai probabil leziunile au fost produse cu un cuţit găsit la faţa locului. De asemenea, cel mai probabil femeia era moartă de câteva ore înainte a fi anunţate autorităţile.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Slatina a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Incendiu la o hală din Slatina: flăcările au distrus acoperișul pe o arie de 100 de metri pătrați. Care este cauza probabilă

Primele măsuri în cazul femeii decedate după ce a fost externată de la UPU Slatina. Medicul de gardă, sancționat cu 10.000 de lei

Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta

Partenerii noștri