Live

Bărbatul care ar fi vandalizat Casa Memorială „Elie Wiesel”, identificat

Data actualizării: Data publicării:

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost identificat de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei ca posibil suspect în scrierea unor mesaje antisemite pe pereţii exteriori ai Casei Memoriale "Elie Wiesel" din oraş, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, remis Agerpres.

„Eforturile susţinute ale acestora (poliţiştilor - n.r) pentru documentarea cauzei, analizarea probelor ridicate de la faţa locului, dar şi cooperarea cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea şi-au dovedit eficienţa. În cursul zilei de ieri (marţi - n.r.) a fost identificată persoana suspectă de comiterea faptei: un bărbat de 37 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea”, menţionează comunicatul.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi promovarea în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite.

La activităţile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

În dimineaţa zilei de 4 august, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 3 spre 4 august, persoane necunoscute au scris cuvinte şi expresii obscene pe peretele Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă în Belgia. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului

Sute de șoferi au rămas fără permis auto la început de an. Au fost date amenzi în valoare de 3,4 milioane de lei într-o singură zi

Un infirmier care a violat patru paciente la un spital de psihiatrie a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Informații noi în cazul tragediei din Muntenegru: Atacatorul a omorât 12 oameni și s-a sinucis în fața polițiștilor

Partenerii noștri