Aproximativ 60 de mașini blocate pe DN4. O gravidă în luna a noua, preluată de pompieri
O situație critică la sud de București. Pe Drumul Naţional 4, înspre Frumuşani, peste 60 de maşini sunt blocate pe drumul acoperit de zăpadă. Într-una dintre maşini este şi o femeie însărcinată în luna a noua. Pentru salvarea pasagerilor au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, dar şi un echipaj de medici SMURD.
Aproximativ 60 de maşini sunt blocate vineri pe DN 4 Bucureşti – Frumuşani, într-una dintre maşini fiind şi o femeie însărcinată în nouă luni, pe care echipajele de intervenţie au reuşit să o preia, la această oră.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov, aproximativ 60 de maşini sunt blocate la această oră pe DN 4 Bucureşti – Frumuşani, iar într-una dintre maşini se afla şi o femeie însărcinată în 37 de săptămâni. La faţa locului au fost trimise două ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială pentru victime multiple, scrie News.ro.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele au reuşit să o preia pe femeie cu o ambulanţă SMURD cu medici.
Pe acceaşi secţiune de drum se află şi un microbuz derapat şi căzut în şanţ, însă fără persoane rănite.
La fata locului este şi un utilaj de deszăpezire şi un echipaj poliţie şi a fost solicitat sprijinul comunităţii offroad Rescue 4x4.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News