Anunț important al ministrului Muncii privind plata pensiilor
Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale, a declarat vineri seara, la România TV, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.
"Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate", a explicat Budăi.
El a subliniat că pensionarii care încasează banii în cont, care îşi vor ridica banii de la bancomate cu cardul, vor avea aceeaşi zi de plată, fără nicio întârziere.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News