Live

Anchetă la Spitalul Bârlad, după ce doi angajați au fost filmați în timp ce bruschează un bătrân care nu se putea ține pe picioare

Data publicării:
Sursa foto: captură video Spinos.ro

Conducerea Spitalului Municipal Bârlad anunţă că a dispus deschiderea unei anchete interne după ce doi angajaţi ai unităţii sanitare au fost filmaţi în timp ce bruschează şi îi vorbesc urât unui bătrân care a ajuns în urgenţă şi care nu se putea ţine pe picioare. Cei doi angajaţi care apar în imaginile difuzate în spaţiul public, un brancardier şi o infirmieră, trebuie să dea note explicative scrise cu privire la comportamentul lor faţă de pacientul aflat în imposibilitatea de a se deplasa, ei urmând să apară în faţa Comisiei de disciplină.

În imaginile postate de stiriest.ro se vede cum două cadre medicale târăsc un bătrân care nu se poate ţine pe picioare şi pe care încearcă că îl aşeze pe un pat.
Cei doi par să îşi iasă din fire în momentul în care bătrânul pare a se îndrepta, aproape în genunchi, către un alt pat decât cel în care voiau ei să îl aşeze, scrie News.ro

„E, atâta circ! Hai, odată, sus!”, spune femeia.

Iar bărbatul angajat al spitalului, aparent nemulţumit că trebuie să depună efort, adaugă: „Ei, băga-mi-aş picioarele! Sunteţi...!”.

Conducerea unităţii sanitare a dispus verificări interne după ce imaginile au apărut în spaţiul public, precizând că cei doi angajaţi lucrează la urgenţe.

Clipul video poate fi urmărit aici.

„În urma apariţiei în spaţiul public, în cursul zilei de 25 ianuarie 2024, a unei înregistrări audio-video în care doi salariaţi din cadrul Compartimentului de Primire Urgenţe (un brancardier şi o infirmieră) mobilizează brutal un pacient vârstnic, asociat cu un limbaj neadecvat, conducerea s-a autosesizat şi a demarat o anchetă internă pentru analizarea situaţiei.

Celor doi angajaţi li s-au solicitat note explicative şi s-a hotărât demararea procedurii disciplinare, Comisia de disciplină urmând a se întruni în data de 2.02.2024”; au declarat oficialii spitalului.

Aceştia precizează că „astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituţiei şi vor fi luate măsurile legale care se impun”.

„Până la finalizarea cercetării disciplinare, cei doi angajaţi vor fi atent monitorizaţi de asistentul şef de tură pe întreg parcursul activităţii”, mai transmite conducerea Spitalului Municipal Bârlad.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână a așteptat șapte ore la urgență în Alba Iulia, fără să fie consultată, susține familia femeii. Reacția spitalului

O femeie din Mureș a fost călcată de o mașină neasigurată lăsată pe o stradă în pantă

Zeci de copii la spital, după ce s-au jucat cu petarde și artificii. Medicii trag un semnal de alarmă: „Rămân cu sechele pe viață”

Un copil a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 81 de ani în Bistrița. Minorul a ajuns la spital

Partenerii noștri