Live

GRAFIC. Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape, anunță Ministerul de Finanțe

Data actualizării: Data publicării:
Alocațiile cresc în cinci etape, anunță Ministerul Finanțelor

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor. De la 1 ianuarie este aplicată a doua creștere de 20%, astfel încât cuantumul alocației a devenit 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

„Vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a declarat vineri pentru Digi24 ministrul muncii, Raluca Turcan.

Despre majorarea alocațiilor, Raluca Turcan a spus că ministerul și-a asumat creșterea cu 20 la sută a acestora de la începutul anului, dar a atras atenția că trebuie urmărit în Parlament și proiectul de lege care prevede două tranșe de majorare a alocațiilor, cu 40 la sută, dintre care una la mijlocul acestui an. 

„Am învățat un lucru în politică: atunci când este un proiect în Parlament, niciodată să nu te antepronunți. Gestionăm ceea ce avem în momentul de față în plată, și anume majorarea alocațiilor cu 20 la sută. Mai mult de atât nu pot să mă pronunț, pentru că votul din Parlament întotdeauna a fost unul decisiv”, a declarat ministrul muncii pentru Digi24.

Cu cât cresc alocațiile

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020, precizează vineri seara un comunicat al Ministerului Finanțelor, citat de Mediafax.

Prin urmare, OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorare procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Cele cinci etape în care vor crește alocațiile pentru copiii între 2 și 18 ani Foto: grafic Ministerul Finanțelor

Cele cinci etape în care vor crește alocațiile copiilor sub 2 ani și a celor cu dizabilități Foto: grafic Ministerul Finanțelor

Cuantumul alocațiilor de la 1 ianuarie 2021

La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era:

  • 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58)
  • 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).

În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind:

  • 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap;

  • 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

World Vision România lansează raportul anual  „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural”

Scrisoarea unei adolescente de 15 ani pentru adulți: „Nu vreau să ne vedeți ca pe o amenințare, ci ca pe un pilon în viața voastră”

Avertismentul UNICEF de Ziua Mondială a Drepturilor Copiilor: Deciziile liderilor mondiali definesc lumea pe care copiii o vor moşteni

Explozie într-un bloc din Brăila: 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați. 16 apartamente și o grădiniță, afectate

Partenerii noștri