Live

Accident grav pe E85, la Focșani. Trei tineri au murit pe loc, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR

Data actualizării: Data publicării:
Trei morți în urma impactului între un TIR şi un autoturism, pe centura municipiului Focşani. Foto: ISU Vrancea

Un alt accident grav a avut loc joi noaptea pe E85, în Vrancea, pe șoseaua de centură a Focșaniului. Trei tineri au murit, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR. La volan se afla un tânăr de numai 19 ani. Alături de el, mai erau un băiat de 22 de ani și altul, de aproximativ 25 de ani. Toți trei erau din Vrancea și au decedat pe loc după impactul frontal cu autocamionul.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție de la ISU Vrancea, de la Ambulanță, dar și de la Poliție și Jandarmerie. 

"În cursul nopţii, la ora 1,20, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au fost anunţaţi prin apel 112 despre faptul că pe DN 2 - E85, pe centura municipiului Focşani, în zona Supeco, a avut loc un accident rutier între un tir şi un autoturism. În urma coliziunii, cele trei persoane din autoturism au decedat", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, toate cele trei persoane cu vârste între 18 şi 30 de ani au suferit leziuni incompatibile cu viaţa în urma impactului dintre cele două autovehicule.

Conducătorul tirului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului şi, potrivit Poliţiei, acesta nu a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani: zeci de oameni au murit, după ce un autocar a fost lovit de un camion

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Grav accident pe DN 1, la ieşirea din Sebeş. Un bărbat a fost prins sub un autoturism răsturnat

Doi tineri au murit în urma unui accident grav pe DE581, la ieșirea din Huși. Traficul în zonă este blocat

Partenerii noștri