1.300 de victime în 3 luni. Harta violenței domestice în România
Doar una din trei victime ale violenţei domestice merge în instanţă, pentru a cere protecţie împotriva agresorului. O arată datele Ministerului de Interne din primele luni ale anului, după intrarea în vigoare a ordinelor de protecţie provizorii. Acestea sunt emise direct de poliţist, într-o procedură mult simplificată, de îndată ce victima sună la 112. Sunt valabile doar câteva zile, timp în care, de multe ori, victimele renunţă la demersuri în instanţă.
Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita
Ministrul Familiei reacționează după declarațiile controversate ale lui IPS Teodosie
O femeie a fost atacată din senin pe o stradă din București. Agresorul a fost reținut
Intervenție dramatică a mascaților
România, criticată dur de SUA: Tolerează violurile, violența domestică și corupția la nivel înalt
Confruntare între două vole pe stradă
Agresorul din Chiajna a fost scos din casă după 14 ore
Amenințată cu moartea
Elevul din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta e liber
Legea care le-a dat poliţiştilor puteri sporite pentru a ajuta victimele violenţei domestice a intrat în vigoare în ultimele zile ale anului trecut. Şi acum se văd efectele.
Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: În primele trei luni de la intrarea în vigoare a legii, poliţiştii au luat măsuri urgente de protecţie pentru mai bine de 1.300 de victime ale violenţei domestice. Aceste ordine provizorii sunt valabile cinci zile, iar pentru a fi prelungite până la şase luni, victimele trebuie să se adreseze instanţei. În aceeaşi perioadă, judecătorii au emis 484 de ordine de protecţie.
Cele mai multe au fost emise de poliţiştii din Capitală, aproape 200 de ordine provizorii, iar pe locul doi este Brăila, cu 73 de cazuri. În top se mai regăsesc şi judeţele Vaslui, unde cea mai mare incidenţă o au violenţele de la sate, dar şi Vâlcea. La polul opus, Sibiul, Covasna şi Ilfovul sunt judeţele cu cele mai puţine cazuri raportate.
Anul trecut, arată datele Poliţiei Române, au fost reclamate aproape 100 de cazuri de violenţă domestică pe zi. Adică peste 35.600 de astfel de situaţii, din care mai bine de jumătate în mediul urban. La cererea victimelor sau a autorităţilor, judecătorii au emis în 2018, peste 3.400 de ordine de protecţie. 40 la sută dintre ele sunt însă încălcate, aşa că autorităţile se gândesc să folosească brăţările electronice, care însă nu au fost cumpărate până acum.
Carmen Dan, ministrul de Interne: În cazurile de violenţă domestică aceste dispozitive trebuie montate şi agresorului, dar şi victimei pentru ca sistemul să semnalizeze încălcarea distanţei de protecţie stabilită de instanţă. Sper să identificăm anul acesta soluţia tehnică necesară astfel încât să ducem în Parlament un proiect de lege care să reglementeze utilizarea acestor dispozitive.
Ministerul de Interne lucrează la un proiect de implementare a brăţărilor electronice şi în cazul arestaţilor la domiciliu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News