Live

Simulările pentru Bacalaureat și Evaluare Națională, amânate din cauza coronavirusului. Lista măsurilor decise de Ministerul Educației

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

În contextul creșterii numărului persoanelor infectate cu coronavirus, Ministerul Educației anunță că simulările pentru Bacalaureat și Evaluare Națională se vor amâna. De asemenea, se suspendă cursurile after-school, iar înscrierile în clasa pregătitoare se vor face online.

Monica Anisie, ministrul Educației, a organizat marți o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți. Potrivit unui comunicat de presă, „s-a aprobat suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în dată de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației".

Precizările Ministerului Educației:

1.Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.

2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.

3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.

4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.

5. Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.

6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (after-school) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.

7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020).

În cadrul videoconferinței de marți, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a solicitat inspectorilor generali și inspectorilor generali adjuncți să existe o informare și o comunicare continuă între cadrele didactice, părinți și elevi. Este foarte important ca în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spațiile aglomerate.

Menționăm că numărul elevilor afectați de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane.

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, să își asume varianta închiderii școlilor și grădinițelor timp de o săptămâna și jumătate, urmând că măsură să fie prelungită, dacă situația o va impune.

Decizia se aplică de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, a anunțat premierul Ludovic Orban luni seară.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Se închid școlile în județul Galați. În ce condiții se suspendă cursurile în alte județe

Lista școlilor închise din cauza inundațiilor din județul Galați

Cursuri suspendate în județul Galați, în urma inundațiilor. Lista unităților de învățământ afectate

Partenerii noștri