Live

Șeful spionajului militar ucrainean: Războiul se va încheia anul viitor. Punctul de cotitură va fi în luna august

Data publicării:
Șeful spionajului militar ucrainean crede că intensitatea luptelor va scădea la sfârșitul anului 2022. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina se va încheia, cel mai probabil, în 2023, când trupele ucrainene vor ajunge la frontiera de stat a Ucrainei din 1991, recuperând teritoriile ocupate, a declarat şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, într-un interviu acordat luni publicaţiei ucrainene RBC-Ukraina.

Primele rezultate ale punctului de cotitură în războiul declanşat de Rusia în Ucraina se vor vedea deja în luna august, a afirmat Budanov, care anticipat că până la sfârşitul anului luptele vor scădea în intensitate în mod semnificativ.

„Către sfârşitul anului, să zicem, intensitatea ostilităţilor se va reduce destul de mult. Dar acesta nu va fi încă sfârşitul, este important să înţelegeţi corect ceea ce spun”, a afirmat Budanov în interviul pentru RBC-Ukraina, conform Agerpres.

Budanov a mai spus că, în multe privinţe, Ucraina depinde de sprijinul partenerilor săi, indicând că această asistenţă nu este încă suficientă pentru a elibera definitiv teritoriile ocupate de forţele ruse.

Este imposibil de prezis cu exactitate când se va încheia războiul cu Federaţia Rusă, dar, potrivit celor mai optimiste previziuni, acest lucru s-ar putea întâmpla înainte de sfârşitul anului 2022, declarase anterior ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, citat de publicaţia locală Zerkalo nedeli.

Rusia a raportat luni preluarea sub controlul său total a regiunii Lugansk din estul Ucrainei, după ce trupele sale împreună cu separatiştii proruşi au ocupat oraşul Lisiceansk, continuându-şi ofensiva pentru cucerirea regiunii vecine Doneţk, în timp ce Kievul încearcă să încetinească avansul armatei ruse în estul Ucrainei.

După căderea oraşului Lisiceansk, elementul central în planul de cucerire a Donbasului, bazin industrial în mare parte rusofon şi controlat parţial de separatiştii proruşi din 2014, armata rusă îşi concentrează, se pare, eforturile pe înaintarea sa spre Sloviansk şi Kramatorsk, două oraşe importante din Doneţk, care au fost duminică supuse unor tiruri intense.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri