Live

Șeful Poliției Române, despre incidentele din comunitățile rome: Nu ne bazăm niciodată pe noroc. Este modul de intervenție al Poliției

Data actualizării: Data publicării:

Nouă persoane au fost până acum reţinute în cazul luptelor de stradă din sectorul 5 din București, izbucnite duminică seara după ce polițiștii și jandarmii au înăbușit o petrecere de stradă. Oamenii au aruncat cu pietre și alte obiecte către forțele de ordine. A fost nevoie ca agenții să tragă mai multe focuri de armă ca să îi liniștească pe scandalagii.

Aproape 40 de persoane au fost duse la audierile care continuă si la aceasta oră. O altă intervenție în forță, care s-a lăsat cu nouă rețineri, a fost într-un ghetou din Săcele, județul Brașov. Scandaluri au fost ieri și la Ploiești, dar și în Ilfov. Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu a declarat, la Digi24, că tactica de intervenție a poliției se dispune în funcție de datele de la fața locului. 

Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu: "Poliția Română a gestionat situația operativă, iar acest lucru este demonstrat de măsurile dispuse în toate cazurile prezentate. Astfel, la Hunedoara s-a dispus măsura arestării preventive față de 4 persoane, la Brașov s-a dispus măsura reținerii preventive față de 8 persoane, iar la București urmează să se dispună măsura reținerii pentru 11 persoane. În plus au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au participat la aceste evenimente. La Brașov este un dosar penal și vom vedea ce se stabilește. Verificările sunt în curs.

Tactica și modul de intervenție se dispun în funcție de datele de la fața locului, numărul de participanți, comportamentul acestora și foarte important e numărul de forțe de la fața locului. Fiecare situație este analizată punctual și se stabilește cea mai bună modalitate de intervenție și mai ales momentul acesteia. În toate cazurile, intervenția se realizează prin respectarea principiului proporționalității și gradualității folosirii forței, cum ați observat în toate cazurile de duminică și de sâmbătă.

La față locului ajung prima dată echipaje mai puțîn numerice pentru a vedea care e situația. Imediat ce s-a constatat că situația explodează au fost trimise suficiente echipaje și s-au luat măsurile necesare.

Eu precizez că nu ne bazăm niciodată pe noroc. Faptul că nu au fost rănite peroane este datorită tehnicii de intervenție a Poliției Române.

În imagini nu se vede decât o parte a câmpului de acțiune, nu un ansamblu. Faptul că nu avem răniți grav este un lucru foarte bun și deci s-a acționat cum trebuie. În momentul de față situația este sub control".

Citește și: Sociologul Gelu Duminică despre scandalurile din comunitățile rome: Au reușit să învingă statul, aveau AK47 modificat cu permis

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Un român și-a făcut rost de certificat de deces în 2008 pentru a scăpa de justiție. Cum l-au prins polițiști în 2024

Avertismentul Poliției Române cu privire la camerele auto video montate pe bordul autoturismelor. Ce trebuie să facă românii

Partenerii noștri